Concert caritabil pentru o fată bolnavă din Gherla

În municipiul Gherla continuă acţiunile caritabile organizate pentru ajutorarea bolnavilor. Un exemplu concret în această privinţă este Concertul caritabil „Împreună pentru Sonia”, ce va avea loc duminică, 4 februarie 2018, ora 17:00, la Casa Municipală de Cultură din centrul oraşului.

Este vorba de sprijinirea materială a Soniei, o tânără în vârstă de 26 de ani, care se confruntă cu mari probleme medicale şi care are nevoie urgent de o sumă de bani. Pentru ea se urcă pe scenă interpreţii de muzică populară Roxana Suciu, Adrian Soporan, Larisa Gurzău, Ciprian Picovici, Corina Cherecheş, Cosmin Mocean, Elisabeta Guzu, Suzana şi Daciana Vlad. Sunt artişti gherleni cu o inimă deschisă pentru semenii lor aflaţi în suferinţă. În cadrul concertului vor mai evolua ansamblurile folclorice „Dansatorii de pe Someş” (instructori, soţii Janina şi Emil Bodea) şi „Mugurii Mintiului”, îndrumat de soţii Sanda şi Emil Berchi.

La ieşirea din sală va fi amenajată o cutie unde doritorii pot depune bani în vederea ajutorării tinerei bolnave. Un gest umanitar, pentru care organizatorii evenimentului merită recunoştinţa noastră.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie