Concediu în politica internaţională

Aşa cum ne-am obişnuit, lunile iulie şi august sunt dedicate concediilor, lucru care se întâmplă de altfel şi în politica internaţională. Ei bine, nu zic ca nu s-a mai întâmplat nimic important pe scena relaţiilor internaţionale, dar nimic care să implice interesele României prin implicaţii directe şi indirecte ale politicilor europene şi americane.

Desigur, „stand-off-ul” dintre Statele Unite şi Coreea de Nord este şi va fi în continuare un subiect de interes mondial, dar în afară de ceea ce s-a scris deja şi analizat şi răsanalizat, nimic nu e nou sub soare. Ba chiar aş putea spune că retorica aceasta internaţională se va propaga în timp şi spaţiu sub egida aceleaşi gândiri politice care a dominat de fapt epoca post Război Rece – enforcing democracy şi propovăduirea capitalismului, evident în diferite forme…

În politica europeană, liderii politici din cercurile înalte fac obiectul ştirilor doar prin câteva declaraţii politice trase la tipar referitor la diferitele subiecte internaţionale. Este regretabil că, în plin sezon, s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat în Spania, lucru care ne confirmă faptul că teroriştii nu fac pauză de la diferitele încercări de a submina şi afecta securitatea europeană prin tentativele de a răspândi teroarea.

Acum, la sfârşit de lună încep parcă, să se mişte lucrurile în ceea ce privesc viitoarele planuri şi iniţiative ale politicienilor din Europa cu privire la crearea proiectelor de securitate europene şi dezicerea, acompaniată de scăderea ratei de încredere a cetăţenilor americani precum şi europeni în garanţia securităţii din partea Statelor Unite şi mai ales a încrederii în liderul lumii libere, Donald Trump, de securitatea oferită de SUA.

Germania, deşi găzduieşte una dintre cele mai importante baze americane şi avanposturi NATO, doreşte, printr-o idee, evident electorală, dar care poate prinde chiar şi în rândul actualei administraţii – care se află la sfârşit de altfel, având alegeri în această toamnă – de a renunţa la armamentul nuclear american de pe teritoriul Germaniei. Cu acest lucru, se transmite practic un semnal Rusiei care invită la mai multă dispută politică internaţională, cu privire la capacitatea Uniunii Europene de a fi apărată şi probabil se va relua discuţia, evident după alegerile din Germania, referitoare la securitatea ţărilor baltice.

Cu toate acestea, există şi un lucru care vizează direct România, şi se referă la vizita preşedintelui Macron în România, dar care în afară de o însemnătate pur simbolică, datorită istoriei impărtăşite şi relaţiilor apropiate, nu se referă la alte lucruri majore.

Macron, deşi este liderul dorit de electoratul non-conservator şi de publicul celorlate ţări europene (evident, discuţii pe marginea alegerilor politice de acest tip care au vizat anul electoral 2017 se pot contura în continuare), credibilitatea acestuia nu mai este ce a fost, şi ca orice minune politică, şi aceasta va dura extrem de puţin.

Este un lucru care, părerea mea, se va întâmpla în cazul oricărui lider politic mai mult sau mai puţin râvnit de electoratele din diferitele ţări, în ciclurile electorale ce vor urma. Nemulţumirea va exista, indiferent de alegerile făcute.

Cea mai mare problemă o reprezintă de fapt lipsa unei gândiri politice care să poate să facă faţă noilor ameninţări şi provocări la nivel regional şi internaţional. Nu spun că aş avea răspunsul, pentru că la fel ca toţi ceilalţi adepţi şi „students” ai politici internaţionale şi relaţiilor internaţionale, gândirea ne este formată, iar mai apoi capacităţile de analiză ne sunt cizelate, în spiritul gândirii politice care a dominat în a doua jumătate a secolului XX. Iar lumea s-a schimbat, dar abordarea a rămas aceeaşi…

Este interesant de văzut agenda politică din această toamnă, o dată cu finalizarea procesului electoral din Germania, pentru că, până atunci nu cred că protagoniştii politicii europene se vor înghesui la acţiuni, ci vor aştepta, cu multă răbdare, sau nu, viitoarele direcţii ce vor veni de la Berlin…

Vlad ZUBAC

Articole din aceeasi categorie