COMOARA DIN CETATE ŞI DIN SUFLET

Scriitoarea Iulia Cubleşan s-a impus în viaţa literară autohtonă contemporană cu o carte de versuri, „Exorcizând pustiul” /2006/- debutul editorial-, cu romanele „Frosa şi lumea ei” /2007/, „Inelul domniţei Catrina” /2008/, „La graniţa morţii ”/2010/, şi cu proză scurtă- povestiri istorice- „Umbre şi lumini dintr-un veac apus”/2012/. În acest an, 2017, a tipărit la Editura Şcoala Ardeleană romanul de inspiraţie istorică intitulat „Comoara de demult”.

Evenimentele din roman se petrec în vremea domniei lui Vasile-vodă Lupul, iar acţiunea debutează în luna iulie 1641, când la Biserica Celor Trei Ierarhi din Iaşi sunt aşezate moaştele Sfintei Parascheva, „de acum încolo ocrotitoarea Moldovei”. Încă înainte de acest eveniment, cititorul îi cunoaşte pe Toderuţ spiţerul, al cărui tată este căpitanul de poteră, Pavel, pe diacul Iliaş, al cărui părinte a fost grămătic la curtea lui Vodă Lupul, pe „jupâniţa cea afurisită”, Mara, fiica boierului trădător Trifan, nu prea târziu li se alătură Iusuf – personaj cu biografie ciudată -, doamna Ecaterina, născută în ţinutul cerchezilor, a doua soţie a domnitorului, după decesul primei soţii, fiicele din prima căsătorie, Maria şi Ruxandra. Apar în roman şi alte personaje, cu atribuţii la curtea domnească, boieri, oameni simpli, însă domnitorul Lupul este prezentat doar într-un moment episodic, spre finalul romanului.

Întâmplările din carte sunt diverse, începând cu incidentul petrecut între Mara şi primii doi tineri protagonişti, apoi tentativa de a nu îngădui căsătoria frumoasei Ecaterina cu domnitorul Moldovei – prin sechestrarea acesteia -, continuând cu încercarea boierului Trifan de a-l alunga de la tron pe Vodă Lupul, cu armie din Muntenia, de la Matei Basarab. Acţiunea se amplifică, devine palpitantă, când tinerii Iliaş şi Ifrim – întemniţaţi pentru un neadevăr plăsmuit de Mara – evadează printr-un vechi tunel, unde descoperă un sipet cu monede de aur, despre care se credea că ar fi „comoara domnului Petru Rareş, ascunsă în cetatea Sucevei când a fugit în Ardeal”.

Acţiunea romanului se răsfiră, adeseori cu suspans, şi se adună într-un final luminos, încărcat cu certitudini: Iusuf trece la ortodoxism şi îşi schimbă numele în Iosif Mârza, este polcovnic în armata poloneză, cu perspectivă să ajungă hatman în oastea moldavă, mai mult, jupâniţa Ilinca va fi nevasta lui. Todoruţ se pregăteşte să-l însoţească la Padova pe medicul de la curtea domnească, Andrea Scavini, unde va învăţa şi se va întoarce în ţară, în slujba domnitorului. În fine, Iliaş va fi numit curând mare Vistiernic, ministru al finanţelor, i-am spune astăzi.

Scriitoarea Iulia Cubleşan probează în acest roman cunoaşterea desfăşurării logice, pe mai multe planuri, a acţiunii, precum şi calităţi certe de naratoare. Mai întâi constat că este o bună creatoare de atmosferă, dar şi de suspans. Iată momentul când Iliaş intră în casa boierului Cozma: „Când pătrunde în tindă, Iliaş e învăluit de mireasma florilor de tei şi izmă presărate pe jos, pentru a împrospăta aerul la casele bine îngrijite. Ferestruicile înalte nu lasă să pătrundă decât puţină lumină /…/ Însă un zvon de glasuri îi îndreaptă paşii către cămara unde se află trei războaie de ţesut.” Altădată starea sufletească a boierului Cozma este transmisă prin trăsăturile feţei: „…cuta dintre sprâncene i se adânceşte mai tare”. De asemenea, autoarea cunoaşte bine arta portretizării, aşa cum se iveşte, printre altele, portretul jupâniţelor Mara şi Ilinca. Amândouă sunt îmbrăcate cu „…rochii albe şi lungi din mătase, încinse peste mijloc de un colan încheiat cu pafta, iar pe deasupra măntăluţe fără mâneci, tot din mătase. Părul, pieptănat cu cărare la mijloc, cade în două pale peste tâmple, iar la ceafă e prins cu spelci şi ridicat în vârful capului. Pe creştet au amândouă podoabe de mărgăritar, de la care coboară pe spate vălul alb, cusut cu fire de aur”. Se detaşază şi portretul făcut doamnei Ecaterina: „Trupul înalt şi subţire, strâns în rochia de catifea roşie, părul negru împletit cu mărgăritare coborând în valuri pe umeri, pielea strălucitor de albă”. Remarc încă la autoare o documentare asiduă asupra vieţii tătarilor din Dobrogea. Cum evenimentele din roman se desfăşoară în Moldova, unele personaje vorbesc îndelung, adevărate monologuri meşteşugite cu metafore, alteori încărcate cu înţelepciune. De exemplu, Iusuf, fiul unei moldovence ajunse în haremul lui Geantemir–bei, afirmă convins „…că viaţa e asemenea drumului ascuns sub pământ, învăluit de întuneric, ascunzând spaime şi primejdii, dar şi neştiute comori”. Înţeleapta învăţătură pe care o emite autoarea tot prin mijlocirea prinţuli Iosif, alias Iusuf, constă în preţuirea sentimentului de prietenie, acesta devenind astfel superior comorii găsite în cetatea Sucevei: „…adevărata comoară pe care am dobândit-o nu a fost aurul împărţit între noi, ci prietenia care ne leagă”.

Romanul scriitoarei Iulia Cubleşan se constituie, de bună seamă, într-o vibrantă pledoarie pentru aşezarea acestei flori rare, numită prietenie, mai presus decât orice bogăţie telurică.

Mircea Ioan CASIMCEA

Articole din aceeasi categorie