Colegiul Medicilor solicită Camerei Deputaţilor să adopte cât mai rapid legea vaccinării

Colegiul Medicilor din România a trimis o adresă Camerei Deputaţilor, prin care solicită adoptarea cât mai curând a legii privind vaccinarea, imunizarea reprezentând măsura profilactică cu cel mai mare succes din istoria medicinii, cu impact major în sănătatea publică prin prevenirea bolilor infecţioase grave, a complicaţiilor sau a deceselor produse de acestea.

Potrivit unui comunicat de presă al CMR, citat de AGERPRES, vaccinarea a contribuit decisiv la scăderea mortalităţii şi morbidităţii prin boli infecţioase, a dus la creşterea substanţială a speranţei de viaţă. În fiecare an circa 3 milioane de vieţi sunt salvate prin vaccinare. Totodată, CMR consideră că vaccinarea este un drept al copilului, necesar pentru a obţine cea mai bună stare de sănătate posibilă şi a nu fi expus în viitor pericolelor reprezentate de unele boli infecţioase grave.

„Din acest motiv, CMR a încurajat o reglementare legală solidă a activităţii de vaccinare, responsabilizarea clară a celor implicaţi, începând cu autorităţile, corpul profesional medical, dar şi reprezentanţii legali ai copiilor. Colegiul Medicilor din România işi doreşte ca aceste responsabilităţi să aibă ca rezultat, în primul rând, protejarea vieţii copiilor, dar şi a persoanelor adulte, iar în al doilea rând, reglementările să respecte principiile de bază ale exercitării profesiei medicale consacrate, a drepturilor constituţionale, dar şi a tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care România este semnatară”, se arată în comunicat.

CMR afirmă că a urmărit cu atenţie etapele parcurse de ”Legea privind vaccinarea persoanelor din România” şi a transmis puncte de vedere constructive, care să ajute la adoptarea unui act normativ coerent, în acord cu principiile fundamentale precizate.

„Aflat în procedură parlamentară la Camera Deputaţilor, proiectul de lege se află în situaţia în care numeroase amendamente solicitate pot schimba semnificativ principiile care au stat la baza elaborării acestuia şi pot influenţa negativ modul de aplicare a legii, ceea ce reprezintă o lovitură dată sănătăţii publice şi responsabilităţii pe care trebuie să o avem cu toţii faţă de sănătatea copiilor noştri”, se mai arată în comunicat.

Articole din aceeasi categorie

One Response to Colegiul Medicilor solicită Camerei Deputaţilor să adopte cât mai rapid legea vaccinării

  1. altVasile

    Legea vaccinării obligatorii. Strategia hienelor:

    1. Manipulezi frica. Pui turma pe fugă.
    2. Devide et impera (devide și cucerește). Separi o pereche de turmă.
    3. Finalul. Separi vițelul de bivoliță.
    4. Servești masa – cărniță fragedă de vițel! Vițelușul singur-singurel – despărțit de turmă, despărțit de mama lui – nu are nicio șansă în fața colților setoși de sânge ai hienelor.

    Nu exact aceeași strategie se urmărește și în cazul mega-escrocheriei numite ”legea vaccinării obigatorii”?

    Se caută, pe orice cale posibilă (discriminare, incitare la ură, manipularea sentimentelor de frică, amenzi cocoșante, confiscarea copiilor de către Barnavernetul românesc, hărțuirea părinților în comisiile de vănătoare a vrăjitoarelor, așa numitele comisii județene de vaccinare), să se despartă copiii de părinții lor iubitori.

    PENTRU PĂRINȚI: amenzi cocoșante, incitare la ură, minciuni și distorsiuni sfruntate, înfierare cu mânie proletară, persecuții, discriminare, confiscarea copiilor de către Barnavernetul românesc, ani grei de închisoare (cum nici măcar unui vioalator înrăit nu i-ai da).

    PENTRU COMPANIILE FARMACEUTICE STRĂINE: marea ”responsabilitate” de a colecta, an de an, profituri nesimțite în conturile lor din ce în ce mai umflate. Oricât de prost nu s-ar dovedi vaccinul lor (că a generat mii de cancere peste ani, că a dat naștere la un nou val de boli autoimune, etc) – nu contează – RESPONSABILITATEA producătorilor este practic ZERO.

    Cum s-ar spune: pentru sclavii români Ciumă, pentru stăpânii străini Mumă! Trăiască ”democrația” mioritică, pardon… am vrut să spun… piară demoNOcrația împreună cu toți trădătorii a căror mână va îndrăzni să voteze legea vaccinării obligatorii – o lege de esență fascistă care aruncă România cu zeci de ani în urmă în tenebrele totalitarismului odios!!!