CNAS: 19 noi denumiri comune internaționale pe lista medicamentelor compensate

Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, completarea cu 19 noi denumiri comune internaționale (DCI) a listei corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate și în cadrul programelor naționale de sănătate, listă stabilită prin HG 720/2008.

Conform unui comunicat al CNAS, remis presei, în listă au fost introduse necondiționat 13 DCI cu finanțare din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), cu indicații în afecțiuni respiratorii, boli rare (boala Gaucher și amiotrofia musculară spinală), psoriazis cronic sever, lupus sistemic, afecțiuni onco-hematologice și diabet zaharat. Alte cinci DCI inovative, pentru care s-au încheiat contracte cost-volum, au fost incluse condiționat în sublista C pentru psoriazis cronic sever și afecțiuni oncologice. Prin același act normativ, în cadrul Programului național de boli transmisibile (Subprogramul de tratament și monitorizare a persoanelor cu infecție HIV/SIDA și tratamentul postexpunere), Programului național de diagnostic și tratament pentru boli rare și sepsis sever (Tratamentul medicamentos al bolnavilor cu boli neurologice inflamator-imun si sindromul de imunodeficiență primară) și Programului național de transplant de organe, țesuturi și celule de origine umană (pentru transplantul medular și transplantul renal, transplantul combinat de rinichi și pancreas) a fost inclusă o nouă imunoglobulină normală umană cu administrare subcutanată.

„Aceasta este cea de-a doua extindere a listei medicamentelor compensate în decurs de doar două luni, fapt care confirmă interesul și preocuparea autorităților din domeniul sănătății publice de a crește accesul pacienților la tratamente de ultimă oră, în acord cu programul de guvernare” – declară președintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, citat în comunicat.

M. T.

Articole din aceeasi categorie