Clujul în vremea coronavirusului

Municipiul Cluj-Napoca pare a fi în luna august când o mare parte din locuitori pleacă în concediu iar elevii și studenții sunt în vacanță. Și acum, din cauza epidemiei de coronavirus, școlile s-au închis, universitățile și-au suspendat cursurile și mulți oameni respectă pe cât pot recomandările autorităților de a sta în casă. Zona centrală este mult mai goală decât de obicei și se găsesc foarte uşor locuri de parcare.

Odată cu extinderea bolii care recent a trecut la nivelul de pandemie, fiecare stat s-a mobilizat și a luat diferite măsuri. Germania, spre exemplu, a oferit laboratoarelor independente (care la ei nu sunt puține), încă din ianuarie, informații tehnice și autorizările necesare pentru a efectua teste de COVID-19. Urmând regula de aur din medicină, anume că prevenția e mai importantă decât tratarea, germanii au fost cu un pas în fața epidemiei, iar rezultatele se pot observa în numărul infim al deceselor. În Italia știm deja că nu se respectă carantina ca la carte, iar înainte ca întreaga țară să fi fost carantinată, cetățenii, cuprinși de panică, au golit magazinele de produse alimentare și, eventual, de cele de igienă. România pare să le calce pe urme italienilor, și nu ne referim la epidemia în sine, deși, privind fenomenul migraționist recent, românii întorși din „Cizmă” e posibil să declanșeze carantina generală în Carpați.

Panică în rândul clujenilor

Cluj-Napoca a reacționat la boala care face ravagii în întreaga lume și a luat măsuri pentru a limita răspândirea noului tip de infecție respiratorie. Au fost anulate spectacolele programate în această perioadă, competiţiile sportive și multe alte evenimente. S-au închis și unele restaurante și baruri iar o parte din cursele aeriene au fost anulate. La farmacii, oamenii aşteaptă afară, la distanţă de doi metri unul de celălalt şi intră câte unul să-şi cumpere medicamente. La fel se întâmplă şi la oficiile furnizorilor de utilităţi, cozile fiind în afara acestora.

Zilele trecute, la Cluj-Napoca s-a simțit panica în rândul oamenilor, iar primul lucru pe care l-au făcut aceștia a fost să golească rafturile din supermarketuri. Printre produsele care s-au regăsit în cărucioarele clujenilor se află: făina de grâu și de porumb, zahărul, uleiul de floarea-soarelui, orezul, hârtia igienică, legumele congelate, conservele de tot felul, pastele făinoase, cerealele, drojdia (cei mai leneși s-au aprovizionat pur și simplu cu pâine gata făcută) sau chiar produsele de curățenie, toate, de obicei, din gama cea mai ieftină. Spre deosebire de acum o săptămână-două când bucureștenii se manifestau în același mod, cei din Cluj nu au uitat, totuși, care e modalitatea cea mai eficientă de protecție: săpunul și spălatul pe mâini. Raioanele cu produse de igienă personală au fost golite și ele. În urma acestor acțiuni ample ale clujenilor a rămas un peisaj sumbru, cu rafturi sau raioane întregi pustiite; produsele cele mai dorite de clienți nu au mai apucat să fie scoase din cutii și așezate pe raft, iar cele cumpărate în cantități mari au fost lăsate pe paleți, fiindcă nu mult dura până se goleau și aceștia. Iar isteria pare departe de a se fi încheiat. Vestea bună este că sunt suficiente stocuri de produse alimentare și de igienă în magazinele din România, conform Asociației Naționale pentru Protecția Consumatorului.

Aprovizionați, dar expuși din plin

Acest comportament nu este unul neapărat greșit din partea populației, însă multe dintre aceste cumpărături nu sunt necesare. Chiar și în cazul în care se ajunge la stare de carantină națională, iar nimeni nu va avea voie să-și părăsească domiciliul, Statul va fi obligat să livreze la ușa casei fiecăruia toate cele necesare supraviețuirii, așa cum se întâmplă în această perioadă în China. Ba mai mult, prin aglomerația care se creează, în acest fel, în magazine, clujenii încalcă una din regulile de bază legate de protejarea de virus: păstrarea distanței față de ceilalți indivizi sau, cel mai bine, rămânerea la domiciliu pe cât de mult posibil. Într-una din zilele trecute, la un supermarket cu un nume bine cunoscut din Mănăștur, coada la casele de marcat se întindea dintr-un capăt în celălalt al magazinului. În felul acesta, interacționând cu foarte mulți oameni și cu suprafețele „murdare” de pe rafturi sau cărucioare, clujenii se expun mult mai mult riscului de a contracta un virus. Nu toate marketurile au la intrare dozatoare de dezinfectant, iar acesta nu poate fi mereu 100% eficient. De asemenea, situația la case nu este nici ea mai roz. Casierii nu se protejează în vreun fel, decât din propria inițiativă, având în vedere că le trec zilnic prin mâini zeci de mii de lei. Unele magazine au și sistem de tip Scan&Pay, unde clientul își scanează de unul singur produsele, iar apoi achită, însă pentru acestea trebuie să se ajute de un ecran tactil, pe care nimei nu se obosește să îl curețe. Întrebat dacă aparatele cu pricina sunt dezinfectate în mod constant, un angajat al unuia dintre magazinele ce dispun de astfel de sisteme a replicat cu o pereche de umeri ridicați și un „Ar trebui, dar…”.

Între timp, un prim caz de coronavirus a apărut și în județul Cluj. Este vorba de o femeie de 33 de ani. A fost al 52-lea caz de infectare cu noul coronavirus confirmat în România. Femeia lucrează în Trentino, Italia. S-a întors pe 10 martie, iar în ziua următoare s-a internat cu durere în gât la Spitalul de Boli Infecţioase Cluj-Napoca.

Părerile clujenilor vizavi de epidemia din această perioadă sunt împărțite, tinerii înclinând mai degrabă spre a fi sceptici sau indiferenți, în timp ce bătrânii, conform spuselor lor, ies foarte puțin din casă, însă ambele categorii de vârstă susțin că se protejează corespunzător.


„Mă spăl cât pot de des pe mâini.. când ies undeva nu e prea bine dacă stau foarte mult, fiindcă se poate să nu am cum să mă spăl. Nu îmi e foarte frică, e un pic sentimentul acela că poate ajunge și aici, dar, fiind tânăr și, zic eu, sănătos, nu mă îngrijorez prea tare.”


„Port mereu spray antibacterian și mă dau pe mâini din când în când. Sper să nu fiu tocmai eu cea la care să ajungă virusul, nu știu cum aș reacționa dacă aș afla că am tocmai eu așa ceva..”


„Cred că o să se liniștească în curând treburile, oricum nu a fost atât de grav pe cât pare și nici nu o să fie.. depinde acum și cum va mai evolua situația, nu știu.. Mă protejez ca fiecare, mă spăl des pe mâini, iau tratament de răceală dacă văd că am simptome..”


„Nu ies foarte mult din casă, că e periculos. Când ies, merg la piață sau la farmacie, să mai iau una-alta, mă uit la televizor să mai văd ce se întâmplă cu coronavirusul ăsta.”

La cum arată situația la momentul actual, clujenii încă nu au motive foarte serioase să trăiască în izolare, însă antiteza între panica pe care o arată când vine vorba de proviziile pentru o eventuală situație de criză și atitudinea de care dau dovadă în oraș e foarte ușor de observat și, pe de altă parte, de neînțeles. Chiar și fără cazuri multiple de COVID-19 la Cluj, aceștia trebuie să fie precauți și să respecte îndemnurile autorităților, printre care se află și evitarea contactului cu alte sau foarte multe persoane.

Cristian COZMACIUC

Articole din aceeasi categorie

One Response to Clujul în vremea coronavirusului

  1. Aiurel

    În sfârșit, un articol bine scris (adică românește).