Clubul Rectorilor: Adresăm Generaţiei Centenarului îndemnul de a prelua spiritul Generaţiei Marii Uniri

Membrii Clubului Rectorilor din fundaţia Transilvania Leaders lansează un apel către oamenii politici de a prelua spiritul înaintaşilor lor de la 1918 şi de a mobiliza naţiunea română, informează AGERPRES.

„Astăzi, adresăm Generaţiei Centenarului îndemnul de a prelua spiritul Generaţiei Marii Uniri de la 1918 şi de a se dedica valorificării enormelor oportunităţi pe care le are acum naţiunea română. Ne îndreptăm, în mod special, către tinerii noştri colegi, studenţii care se pregătesc pe băncile Universităţii, să conştientizeze faptul că ei vor fi noua elită care va conduce naţiunea spre o mereu robustă unitate şi modernitate. Avem un gând de încurajare şi susţinere pentru profesorii şi liderii universităţilor de astăzi, reamintindu-le că datoria vieţii noastre este să dezvoltăm calităţile tinerilor României şi ale întregii naţiuni. Împreună, profesori şi studenţi, să demonstrăm voinţă şi caracter academic prin unirea Universităţilor clujene într-o comunitate instituţională şi creativă care să aducă performanţe tot mai înalte în ţară şi în mediul internaţional, iar colegilor noştri din toată ţara le adresăm chemarea la o nouă mişcare universitară inovatoare şi modernizatoare care să poziţioneze România de mâine acolo unde şi-a dorit generaţia Marii Uniri. Solicităm ,cu acest prilej, liderilor politici şi statali ai României de astăzi să considere o datorie fundamentală mobilizarea naţiunii române la realizarea unui ambiţios program de dezvoltare accelerată a ţării”, se arată într-un comunicat transmis marţi.

Comunicatul este semnat de Ion Vlad, Ionel Haiduc, Marius Bojiţă, Gheorghe Lazea, Radu Munteanu, Aurel Vlaicu, Alexandru Salontai, Leon Sorin Muntean, Liviu Mărghitaş, Radu Solovăstru, Aurel Marc şi Adrian Pop.

„Dragi compatrioţi, vi se adresează membrii Clubului Rectorilor Universităţilor clujene, din cadrul Fundaţiei Transilvania Leaders, care timp de câteva decenii au susţinut de la Catedră şi prin publicaţii ştiinţifice şi culturale calea dezvoltării şi modernizării României. (…) Acum, în anul celebrării Centenarului Marii Uniri a Românilor, credem că este nevoie să apreciem şi să omagiem dedicaţia patriotică a Generaţiei Marii Uniri cu recunoştinţă şi conştiinţă. (…) Noi, rectorii de la Universităţile clujene, ne închinăm cu smerenie şi respect în faţa întregii galerii a personalităţilor Marii Uniri care la Chişinău, Cernăuţi, Alba Iulia, Bucureşti şi în toate ţinuturile locuite de români au făcut posibilă România Mare. Şi, mai presus de orice, vrem să arătăm preţuire pentru naţiunea română care a demonstrat, în acea epocă foarte grea, capacitate de a se mobiliza şi de a se manifesta ca o entitate modernă şi matură, capabilă de circumscriere în europenitate”, se mai arată în comunicat.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *