Cioace la Satiricon – martie 2018

CONSTATARE
 Cât corupţia e-n floare
 Şi pisica n-are gheare,
 N-are ţara-atâţia saci
 Ca să-i prinda pe dibaci.
 Marian Popescu
 LUNA MARTIE
 S-ar părea că luna asta,
 Când geroasă, când cu soare,
 E la fel ca şi nevasta
 După ani de-nsurătoare.
 Eugen Albu
 POPA NOSTRU
 Pentru clopotniţa din sat,
 A tot strâns bani, fu pus pe fapte,
 Şi la un an a constatat
 Că are de-un Audi 7.
 Gavril Moisa
 BĂTUT DE SOARTĂ
 De ceva timp sunt ca pierdut,
 Că-mi cresc la tâmple ghioceii:
 Uit ziua-n care m-am născut,
 Dar mai ales… Ziua Femeii!
 Eugen Coţa
 CERTITUDINI
DE PRIMĂVARĂ
 E-un semn când păsări călătoare
 Revin la noi în bătături,
 Iar ”păsărelele”uşoare
 Migrează-n grabă spre centuri!
 Gavril Neciu
 AUZI TUU…
 Soţul meu e permanent
 La Guvern, la Parlament!
 -E înalt funcţionar?
 -Nu, nu! E protestatar!
 Horia Prodan
 OPORTUNISM
 (După ministrul agriculturii)
 Din reîncarnări o droaie,
 Vreau şi eu un suflu nou,
 Mai modern şi merg pe oaie
 …Că prea mult am fost un bou.
 Mihai Teognoste
 ATENŢIONARE DE VREME REA
 Se dezlănţuie infernul,
 Iar prognoza este clară:
 Avizat e şi Guvernul –
 Roşu cod de… jaf de ţară!
 Radu Păcurar
 DE 8 MARTIE
 …Făcu soacrei dar festiv:
 Şnur de cânepă, mai bun,
 Iar pe post de pandantiv,
 O bucată de săpun.
 Ştefan Ciocianu
 PROTESTE SPONTANE?
 Neinformaţi şi cu guri mari,
 Se-adună de cu seară-n bandă
 De-nverşunaţi protestatari,
 Dar nu spontan, ci la comandă.
 Dumitru Loşonţi
 „HOŢUL DE LA HOŢ NU FURĂ”
 E-o treabă care ne-a mirat pe toţi
 Şi n-am crezut atunci când s-a-ntâmplat,
 Un hoţ care să fure de la hoţi,
 Când ar putea să fure de la stat.
 Ioan Marinescu-Puiu
 LA ULTIMA ÎNSCĂUNARE
DE PREMIER
 Când, pentru întâiaşi dată,
 Klaus respectă-n fine legea,
 ”Media” subordonată
 Îl înjură-n toată legea!
 Zeno Millea
 EVALUARE
 Noi am fi rezistat furtunii,
 Că-i bună starea naţiunii,
 Dar starea celor ce-o conduc
 Arată ca la …balamuc!
 Gheorghe CIREAP
 DE 8 MARTIE
 -Anul ăsta îmi doresc
 Cercei scumpi ca să primesc.
 -Mă ofer cu drag să-ţi fac
 Două găuri mari c-un ac.
 Rodica Jeican
 GRIJA POLITICIENILOR PENTRU VÂRSTNICI
 Despre pensie grăiesc,
 Ne arată că fac totul,
 Ne iubesc şi e firesc
 …Doar se-apropie iar votul.
 Genţiana Groza
 CARTEA ŞI SCRIITORUL
 -Ai ajuns patron, măi vere,
 Cartea nu-ţi făcea plăcere;
 Făcând şcoală-s lămurit
 C-am ajuns sărac lipit.
 Doina Miclea
 RUGĂ LA CENTENAR
 Dă, Doamne-oriunde să se vadă,
 În case-n parlament, pe stradă,
 Că mai cinstim eroii care
 Ne-au dat o Românie Mare.
 Aurel Buzgău
 CE VREMURI TRĂIM!?
 …Tot mai rău, spunea nebunul,
 Ascultând la oameni buni,
 Dacă adevăru-i unul,
 Azi se spun numai minciuni!
 Marius Miclea
 FEREŞTE-MĂ, DOAMNE!
 Duşmanii i-am învins pe rând
 Şi mă cuprinde bucuria,
 Dar mă străfulgeră un gând
 Că ”pretenul” îmi ia soţia!
 Vasile B. Gădălin
 MUZICA FACE
TÂRGU BUN!
 Pe muzica lui Tămaş,
 Băură un aldămaş…
 -Mândru cântă Relu ”bluzu”!
 …Şi-o băut tăt cucuruzu!
 Dan Băgărean
 UNUI TÂNĂR CARE E DORNIC SĂ ŢINĂ POST
 Tipul s-a interesat
 Dacă preotul îl lasă
 Să iubească şi-a aflat
 Că-i posibil, de nu-i grasă…
 Octavian Cordoş
 VECIN VREDNIC
 Îşi curăţă, harnic, ograda,
 Când ninge, în iarnă, din greu,
 Punându-şi grămadă zăpada,
 În faţa garajului meu.
 Petru-Ioan Gârda –
secretar literar

Articole din aceeasi categorie