Cine şi cum se face deszăpezirea în Cluj-Napoca

Cele două firme care asigură deszăpezirea oraşului, potrivit contractului încheiat cu municipalitatea, sunt pregatite să intervină cu 47 de utilaje pe cele 676 străzi ale oraşului, se arată într-un comunicat de presă de pe site-ul primăriei Cluj-Napoca. Potrivit documentului, intervenţia se va face în funcţie de gradul de urgenţă al străzilor. Astfel, există 211 străzi de urgenţă I, 236 străzi de urgenţă II şi 229 străzi de urgenţă III.

Conform împărţirii municipiului, una dintre societăţi (SC Rosal Grup SRL) va acţiona în sectorul I, pe 352 străzi (în cartierele Mănăştur, Zorilor, Grigorescu, Gruia, Dâmbul Rotund şi 80% din zona centrală), dintre care 127 pe urgenţa întâi, 113 pe urgenţa a doua şi 112 pe urgenţa a treia, în timp ce cealaltă societate (SC Brantner Servicii Ecologice SRL) va interveni în sectorul II, pe 324 străzi (în cartierele Gheorgheni, Mărăşti, Între Lacuri, Bulgaria, Andrei Mureşanu, Someşeni şi 20% din zona centrală), dintre care 84 pe urgenţa întâi, 123 pe urgenţa a doua şi 117 pe urgenţa a treia.

Precizăm că, potrivit municipalităţii, prin activitatea de deszăpezire se va asigura înlăturarea zăpezii căzute pe partea carosabilă a arterelor de circulaţie şi combaterea poleiului pe toată perioada iernii 2016-2017.

„Intervenţiile pentru înlăturarea impedimentelor cauzate de căderile de zăpada şi formarea poleiului trebuie efectuate în vederea asigurării transportului în comun, aprovizionării unităţilor vitale ale municipiului, asigurarea asistenţei medicale, a accesului la şcoli, grădinite, cămine, a fluidizării circulaţiei şi punerea în funcţiune şi a altor căi de circulaţie”, se subliniază în comunicatul postat pe site-ul municipalităţii. Potrivit documentului activitatea de deszăpezire constă în înlăturarea zăpezii de pe partea carosabilă a străzilor cu mijloace mecanizate, curăţarea manuală a zăpezii din pieţe şi de pe trotuare, combaterea poleiului prin răspândirea materialelor antiderapante cu mijloace mecanizate şi manuale, evacuarea zăpezii şi a gheţii rezultate în urma curăţirii carosabilului şi a trotuarelor, precum şi spargerea stratului de gheaţă apărut pe căile de acces.

Problemele vor putea fi semnalate la numărul de telefon: 0264/431753 (Dispeceratul Central al Primăriei) sau 984 – TELEFONUL PRIMARULUI, dar şi la dispeceratele celor două firme (S.C. Rosal Grup S.R.L) 0786-429557, respectiv (S.C. Brantner Servicii Ecologice SRL) 0737 -770.428.

Amintim că începând din luna noiembrie, la Cluj-Napoca funcţionează Comandamentul Central de Deszăpezire. Acesta elaborează planul de deszăpezire pentru perioada 15 noiembrie 2016 – 15 martie 2017, stabileşte, pentru fiecare firmă, traseele pentru intervenţie – în cazul celor trei grade de urgenţă – supraveghează activitatea de deszăpezire şi verifică modul în care societăţile contractante îşi realizează sarcinile privind deszăpezirea şi combaterea poleiului.

A.S.

Articole din aceeasi categorie