Ciclism / Unde există voinţă, se văd şi rezultatele

În România, dacă scrii despre ciclism provoci un…”cataclism”. Mi-am permis această rimă, pentru a vă introduce în atmosfera unui sport căruia pe nedrept nu i se acordă importanţa cuvenită. Deşi vorbim de un sport olimpic, care în România, alături de alte discipline, precum patinajul, atletismul, gimnastica, tenisul de masă, tirul şi chiar înotul are un statut prohibit în presa de specialitate.

Trebuie să recunoaştem că ciclismul nu e una din disciplinele sportive mediatizate, ci dimpotrivă. O lege nescrisă din presa sportivă în general afirmă că unde fotbal nu e, nimic nu e, iar în cazul ciclismului, ştirea care atrage cu-adevărat şi merită băgată în seamă nu e legată de vreun concurs în care sportivii au pedalat liniştiţi şi au trecut incorpore teferi linia de sosire, nici măcar dacă presupune corectarea unui record. Ştirea câştigă greutate dacă cicliştii au căzut într-o prăpastie, altfel are şanse foarte mici să fie devorată. Prin urmare, mă aştept ca şi acest material să fie „driblat” de cititor, pentru că nu are nimic senzaţional, ci relatează pur şi simplu nişte rezultate obţinute de un sportiv clujean la o competiţie ciclistă. Sportivul în cauză se numeşte Radu Sarca, legitimat la CS Voinţa Cluj, pe care nu-l putem acuza că n-a găsit nici o plăcere în a bate mingea de fotbal la perete, pentru a se dedica ciclismului, care nu-i oferă în nici un caz satisfacţii financiare.

Iar competiţia la care a participat a fost Turul Municipiului Deva, ajunsă la cea de-a cincea ediţie şi care a cuprins două probe: contratimp individual şi fond. Întrecerea a fost dedicată categoriilor de cadeţi, juniori, tineret, Under 23, seniori, elite, veterani şi amatori. Radu Sarca a pedalat în cadrul categoriei Under 23 şi s-a descurcat foarte bine, dovadă rezultatul obţinut, locul doi atât la contratimp, cât şi în proba de fond, respectiv locul trei în clasamentul general din 92 de sportivi. Acesta a fost devansat de Cosmin Bidilici şi Mihai Băbăiţă, ambii de la CSA Steaua Bucureşti.

 

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie

One Response to Ciclism / Unde există voinţă, se văd şi rezultatele

  1. Mihai

    Felicitari mai Raducule!