Chirurgia plastică: Pasiune, răbdare, performanţă. Şi neajunsuri

Compartimentul de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj este dotat, în prezent cu aparatură ultraperformantă, de ultimă generaţie, dar nu are… paturi. Sau, mai bine spus, nu are paturi suficiente pentru a răspunde tuturor solicitărilor – pe an ce trece tot mai multe -, aşa cum şi-ar dori şeful compartimentului, dr. Lucian FODOR, medic primar chirurgie plastică, doctor în ştiinţe medicale.

Acesta este încă unul dintre paradoxurile unui spital de urgenţă cu structură pavilionară, pe lângă multe altele, evidenţiate de-a lungul anilor şi de medici, dar şi de pacienţi. Obişnuit să aibă răbdare („chirurgia nu se poate face fără pasiune, dar şi răbdare trebuie”), optimist (încă!), dr. Lucian Fodor speră că acest neajuns va fi corectat măcar în momentul în care va funcţiona acel mult-aşteptat spital regional de urgenţă.

– De curând, conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj anunţa achiziţionarea unui microscop operator de ultimă generaţie pentru Compartimentul de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă. Conform anunţului făcut presei, acest microscop ar fi  „cel mai performant microscop operator existent pe o secţie de chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă din România”. Care este utilitatea acestui microscop, care a costat 781.830 lei?

– Microscopul operator este un aparat indispensabil pentru specialitatea noastră. Acest aparat are proprietatea de a ne permite vizualizarea cu acurateţe a vaselor şi nervilor de mici dimensiuni şi realizarea unor tehnici de mare fineţe în sutura acestor vase şi nervi cu dimensiuni de sub un milimetru, mai ales când este vorba de accidente care implică segmente de corp unde vasele de sânge sunt afectate – de exemplu, degete sau mână. În aceste situaţii, realizarea suturilor, a legăturilor vasculare nu se poate face cu ochiul liber sau cu lupele, ci e nevoie, în anumite cazuri, de microscop, care îţi permite o mărire de până la 10 sau chiar 12 ori. Tot în aceste situaţii este nevoie şi de instrumente specifice şi fire de sutură specifice, adecvate pentru aceste vase delicate. De exemplu, sunt fire de sutură pentru care acul are sub 3 milimetri.

– Cum rămâne cu… degetele chirurgului? Dacă ochiul este ajutat de microscop, degetele celui care intervine pe vase de dimensiuni atât de mici rămân, totuşi, la… dimensiunea lor naturală!

– Aici e vorba de manualitate, e vorba de pregătire în realizarea intervenţiilor de microchirurgie. Intervenţiile care se realizează sub microscop, pentru vase delicate şi nervi de dimensiuni mici, necesită o pregătire specială şi necesită o stăpânire perfectă a tehnicii.

– Spuneaţi că microscopul operator este indispensabil pentru specialitatea de microchirurgie reconstructivă. Şi atunci, până să fie achiziţionat acest aparat, cum v-aţi descurcat?

– Până în urmă cu aproximativ şase luni am avut un microscop operator, la care, apoi, din anumite motive pe care nu doresc să le detaliez, nu am mai avut acces. Pe perioada acestor şase luni, am apelat la colegii de la Neurochirurgie şi, prin bunăvoinţa d-lui profesor Florian, am putut folosi microscopul operator de acolo, pentru a trata unele urgenţe. Alte urgenţe au fost direcţionate către alte spitale.

– Într-un interviu din iunie 2014, când vă întrebasem ce-i lipseşte secţiei pe care o conduceţi pentru a funcţiona aşa cum vă doriţi, spuneaţi de un aparat de osteosinteză, pentru fracturile mâinilor, de un dermatom – un instrument pentru tăierea unor fragmente de piele pentru grefe, la pacienţii cu arsură sau la pacienţii care au defecte de piele, şi truse pentru microchirurgie, despre care spuneaţi că sunt foarte scumpe. Câte şi care dintre aceste lipsuri au fost eliminate?

– Toate s-au rezolvat şi acum putem să asigurăm toate urgenţele. Altfel, degeaba aveam logistică şi săli de operaţie şi saloane, dacă nu aveam instrumentarul de bază, cu care să lucrăm. Acum avem instrumentele necesare, din punctul acesta de vedere stăm bine.

– Cât de dotat este Compartimentul de Chirurgie Plastică al SCJU Cluj, comparativ cu compartimente sau secţii similare din alte spitale?

– E foarte greu să fac o comparaţie, deoarece nu ştiu exact realitatea din toate celelalte secţii. Vă pot spune, însă, că e mai bine dotat decât multe secţii din alte judeţe. „Secţia” noastră e mică, însă; de fapt, aşa cum spune şi numele, e un compartiment, are doar 12 paturi, ceea ce este insuficient, având în vedere numărul tot mai mare al solicitărilor, al urgenţelelor şi patologiei care ni se adresează, în fiecare an.

– Care sunt, în prezent, urgenţele cele mai frecvente care se adresează Compartimentului de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă?

– Cele mai frecvente sunt traumatismele mâinii, care apar prin tăieturi – fie accidente de muncă, fie accidente casnice produse de fierăstrău, flex, circular, în cazul unor persoane care nu ştiu să le folosească sau le folosesc fără să aibă asigurată o minimă protecţie.

– Acestea erau cele mai frecvente şi în 2014, după cum spuneaţi în interviul de atunci. Câte urgenţe ajung la dvs într-un an?

– Cam 50% din patologia secţiei este reprezentată de urgenţe. Orientativ, sunt între 200 şi 300 de urgenţe pe an care necesită spitalizare continuă. Cele care necesită spitalizare de o zi sunt mult mai multe.

– În interviul din 2014 spuneaţi că, din 2006 şi până la acel moment, cu excepţia unei perioade de un an şi jumătate, aţi fost singurul care aţi asigurat urgenţele, în secţie. Care este situaţia în prezent?

– În momentul de faţă suntem trei medici. Mai am două colege, d-na dr. Raluca Sobec şi d-na dr. Laura Sita-Alb, care sunt angajate în cadrul spitalului. Mai sunt încă doi colegi care fac gărzi externe, astfel că, şi din punctul acesta de vedere, ne este mult mai uşor. Înainte eu eram singurul care asiguram urgenţele.

– Se mai întâmplă să fiţi solicitat noaptea, pentru urgenţe?

– Bineînţeles. Pentru traumatismele complexe sau pentru urgenţe mari sunt sunat inclusiv de colegi şi le dau o mână de ajutor ori de câte ori mi se solicită acest lucru.

– Câte cazuri s-au adresat Compartimentului de Chirurgie Plastică, anul acesta?

– În primele şase luni ale anului în curs au fost în jur de 300 de cazuri, pacienţi spitalizaţi, adică internaţi pentru mai mult de 24 de ore.

– Dintre aceste cazuri, care au fost cele mai frecvente?

– Tot chirurgia membrului superior – mână, antebraţ, fie că a fost vorba de accidente, fie de sechele după accidente. După care au urmat tumorile de părţi moi, piele, ţesut adipos sau muşchi, la care este nevoie de excizie sau reconstrucţie prin diferite metode.

– Câte intervenţii chirurgicale faceţi, în mod obişnuit, într-o zi?  

– Depinde de zi. Numărul e variabil, de la două, trei, până la şapte, opt.

– Un singur chirurg, sau echipa?

– Echipa.

– Spuneaţi, în 2014, că aţi stat şapte ani în străinătate, aţi început specializarea în Statele Unite şi aţi continuat în Israel. S-a întîmplat până acum să vă pară rău că v-aţi întors?

– Da.

– Profesional…?

– Profesional, nu, ci doar din diferite cauze de limitare a activităţii, care nu ţin, sau nu depind de mine.

– De exemplu…?

– Faptul că nu putem să operăm pacienţii cronici în fiecare zi, de exemplu. Avem un număr limitat de săli de operaţie, pe săptămână, cu toate că cererea e destul de mare. Apoi, faptul că nu avem un număr mai mare de paturi, ca să putem face faţă solicitărilor şi să acceptăm toţi pacienţii care sunt trimişi încoace.

– Sunt liste de aşteptare, pentru Compartimentul de Chirurgie Plastică?

– Da, şi perioada de aşteptare este de aproximativ două luni.

– Pentru cei cu patologie cronică, bănuiesc.

– Da, pentru aceia.

– Cum ar trebui să fie un compartiment de chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă? Credeţi că este posibilă dezvoltarea acestui compartiment în secţie, iar apoi înfiinţarea, în cadrul secţiei, a unui compartiment de arşi?

– În prezent există un număr de paturi dedicate pacienţilor cu arsuri, în cadrul compartimentului. Structura spitalului fiind, însă, pavilionară, suntem limitaţi, ca număr de paturi. O secţie are peste 25 de paturi, noi avem doar 12. Probabil, prin realizarea acelui spital regional de urgenţă, se va putea transforma compartimentul în secţie. Până atunci, însă, nu ştiu în ce măsură ar putea fi realizabil acest lucru. Ne-am dori să avem mai multe paturi, ca să putem face faţă cererii şi patologiei care ni se adresează.

– V-am întrebat cum este dotat Compartimentul de Chirurgie Plastică al SCJU Cluj comparativ cu altele, similare, din ţară. Cred că ar trebui să vă întreb, cu atât mai mult cu cât aveţi experienţa „străinătăţii”, dacă acesta se poate compara cu secţii similare din Vest.

– V-aş spune că, pentru un spital de mărimea celui din Cluj, comparativ cu unul de aceeaşi dimensiune, din străinătate, secţia de chirurgie plastică e subdimensionată. La fel şi comparativ cu alte secţii din alte oraşe mari din ţară – Timişoara, Iaşi, care au cel puţin dublu, faţă de noi, numărul de paturi.

– Ca să fie clar pentru toată lumea: majoritatea celor care au accidente rutiere, accidente de muncă sau accidente casnice, până la urmă trebuie să treacă şi prin secţia dvs. Adevărat?

– Adevărat. Dar sunt şi pacienţii cu arsuri, care ajung tot la noi. Arsurile mari, conform legislaţiei, suntem obligaţi să le trimitem la Bucureşti. Când spun arsuri mari, mă refer la cele de peste 20% suprafaţă corporală.

– Nu există secţii de arşi, mai aproape, în Transilvania?

– Există o secţie mică, la Oradea, dar în rest, nu. Toate cazurile grave din Transilvania sunt trimise la Cluj. Bistriţa trimite la Cluj, Baia Mare, Satu Mare trimit la Cluj, Zalău trimite la Cluj…

– Care sunt, acum, extremele de vârstă ale pacienţilor care ajung la dvs?

– Există un contract de colaborare cu Spitalul de Copii, astfel că putem să asigurăm şi urgenţele la copii. Pentru vârstnici, e fără limită. Indicaţia operatorie depinde mai mult de tipul de leziune pe care o are pacientul, de starea generală a organismului acestuia şi de decizia medicului anestezist, de a putea face un anumit tip de anestezie, în funcţie de starea generală a pacientului.

Nu există o limitare de vârstă, în ce priveşte adresabilitatea pacienţilor. Avem pacienţi şi de peste 80 de ani, care vin mai ales cu tumori cutanate, şi care sunt trataţi în compartimentul nostru.

– Ce deosebeşte specialitatea dvs de alte specialităţi?

– Faptul că putem să vedem imediat efectul intervenţiei noastre şi poate să-l vadă şi pacientul. În cazul chirurgiei generale, al chirurgiei toracice, unde se lucrează în interiorul organismului, pacientul vede, practic, doar pansamentul, dar noi, lucrând la suprafaţă, pacientul vede imediat rezultatul.

– Ştiu că practicaţi şi chirurgia estetică. Unde este mai mare satisfacţia: în chirurgia plastică sau în cea estetică?

– Satisfacţia este aceeaşi în ambele cazuri, pentru că fac cu plăcere ceea ce fac.

– Ce contează cel mai mult pentru un chirurg, într-o operaţie: mâna, ochiul, creierul, sau toate trei, în egală măsură?

– Trebuie să existe concordanţă între creier, ochi şi mână. Dacă nu există acest „triunghi amoros”, atunci nu există nici reuşită, în operaţie.

– Se întâmplă, se poate întâmpla ca, din cauza oboselii, creierul să spună una, iar mâna să facă alta?

– Nu. Nu.

– Spuneaţi, în interviul din 2014, că sunt foarte mari generatoare de adrenalină intervenţiile chirurgicale.

– Aşa este. Şi, efectiv, nu simţi oboseala, nu simţi cum trece timpul în momentul în care le efectuezi. Eşti concentrat pe ceea ce faci şi, dacă trece o oră, ţi se pare că au trecut doar câteva secunde.

– E obligatoriu să ai pasiune ca să poţi face bine, ceea ce faci?

– Absolut obligatoriu. Pasiune, dar şi răbdare trebuie.

– În viaţa de zi cu zi sunteţi tot atât de răbdător ca în sala de operaţie?

– Mă străduiesc.

– Care a fost recordul de durată al unei intervenţii chirurgicale?

– În general intervenţiile microchirurgicale sunt cele mai migăloase şi durează mai mult. Cele mai complicate pot dura şi 10-12 ore.

Aceste operaţii le face un singur om?

– Sunt ajutoare. Foarte rar se schimbă cel care operează. De obicei ne ajutăm între noi. Dacă se poate lucra în echipă, atunci facem lucrul acesta, ca să scurtăm perioada de anestezie.

– Ce vă doriţi cel mai mult pentru Compartimentul de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă pe care îl conduceţi?

– Dacă s-ar putea, o creştere a numărului de paturi, pentru că, aşa cum v-am spus, acesta este, în prezent, insuficient. Ca aparatură, acum avem cam tot ce ne trebuie. Şi, dacă mă gândesc la evoluţia compartimentului din ultimii ani, vă pot spune că este incomparabil mai bine decât în urmă cu patru, cinci ani. Atunci erau zile când nu operam pentru că nu aveam… feşe sau nu aveam ser fiziologic. Acum lucrurile s-au schimbat, este incomparabil mai bine.

M. TRIPON

 

Articole din aceeasi categorie