CFR Cluj, amendată de UEFA

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a amendat clubul CFR Cluj cu suma de 200.000 de euro pentru întârzieri legate de plata datoriilor, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Sporting Lisabona şi Real Betis Sevilla au fost amendate cu câte 250.000 de euro, FC Porto a fost sancţionată cu 300.000 de euro, FC Astana cu 150.000 de euro, ŢSKA Sofia şi Santa Clara cu câte 75.000 de euro, iar Mons Calpe (Gibraltar), cu 15.000 de euro.

Cu excepţia cluburilor CFR Cluj şi FC Astana, celelalte grupări au fost ameninţate cu excluderea din competiţiile europene dacă nu vor dovedi că şi-au achitat datoriile până la data de 31 ianuarie 2022.

UEFA a amendat şi clubul grec AEK Atena, cu 1,5 milioane de euro, gruparea elenă neîndeplinind regulile legate de fair play-ul financiar (FFP) sau de licenţiere, urmând să fie penalizată cu zece procente din premiile în bani care îi revin în urma următoarei participări în cupele europene.

Campioana Turciei, Beşiktaş Istanbul, şi-a îndeplinit unele dintre obligaţiile care îi reveneau după încălcarea FFP prin întârzierea achitării datoriilor pentru sezonul 2020-2021 şi nu îi vor mai fi reţinute 15 procente din premiile pentru actualul sezon.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut