CFR Cluj a rămas numai campioana României

  • Eticheta de „supercampioană” se lipește anul acesta de câștigătoarea Cupei României, Viitorul Constanța, care s-a impus în fața feroviarilor cu 1-0, în meciul disputat la Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană” și al cărei miză a fost Supercupa României, primul trofeu pus în joc în stagiunea 2019/2020. Feroviarii nu au timp să-și lingă rănile, fiindcă marți debutează în Liga Campionilor, pe un teren sintetic, dar greu. Premierea a fost făcută de Mirel Rădoi, selecționerul naționalei de tineret a României.

 

 

Viitorul Constanța a câştigat în premieră Supercupa României după ce a învins-o pe campioana en titre CFR Cluj cu 1-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti. Viitorul îşi completează astfel palmaresul după titlul de campioană, Cupa României şi cu cel de-al treilea trofeu naţional, Supercupa României. Aceasta a fost a doua partidă în care formaţia din Ovidiu a jucat cu Supercupa României pe masă, dar în 2017 a pierdut în faţa echipei FC Voluntari cu 0-1. Fără Ianis Hagi, protejat de tatăl său în perspectiva unui transfer în străinătate, Viitorul a început mai bine meciul, punând presiune constantă pe apărarea adversă, însă prima ocazie a aparţinut formaţiei CFR Cluj. În minutul 10, Itu a primit o minge la marginea careului lateral dreapta şi a şutat puternic, însă mingea a trecut pe lângă poartă. Imediat a venit şi replica Viitorului, însă Houri a trimis mult peste poarta apărată de Arlauskis.  Artean şi-a încercat şi el şansa în minutul 22, după o recuperare la aproximativ 25 de metri, dar mingea a trecut la un metru de poarta campioanei, care a răspuns imediat prin Costache, al cărui șut de la 16 metri a trecut pe lângă țintă.

Omrani – campionul ratărilor în prima repriză

Cea mai mare ocazie a primei reprize a fost consemnată în minutul 39 şi i-a aparţinut lui Bilel Omrani, însă francezul campioanei a trimis foarte puţin pe lângă poartă după o centrarea a lui Deac. Până la pauză CFR a mai ratat o dublă ocazie, şutul lui Djokovic de la 30 de metri fiind respins în lateral de Tordai, portarul parând imediat şi şutul din apropiere al aceluiași Omrani. Viitorul a solicitat o lovitură de la unsprezece metri în minutul 50, când în urma unui corner Bordeianu a ratat degajarea, iar mingea l-a lovit în mână. Centralul Sebastian Colţescu nu a acordat însă penalty şi chiar i-a arătat lui Iancu un cartonaş galben pentru proteste.
Câteva minute mai târziu, acelaşi Gabriel Iancu a semnat prima mare ocazie a formaţiei sale în repriza secundă după ce şutul său de la 19 metri dintr-o lovitură liberă a trecut aproape de vinclul porţii lui Arlauskis. Golul victoriei a venit în minutul 86 al partidei, când Artean a recuperat o minge respinsă de Vinicius şi a şutat imparabil cu exteriorul de la aproximativ 28 de metri. Meciul putea ajunge la loviturile de departajare, dar bara s-a opus la şutul lui Deac din minutul 90+3.

Casetă Raster

Ploieşti; Stadion „Ilie Oană”; Spectatori: 8000
CFR Cluj: Giedrius Arlauskis – Andrei Peteleu, Paulo Vinicius, Andrei Mureşan, Camora (căpitan) – Mihai Bordeianu, Damjan Djokovic, Cătălin Itu (Emmanuel Culio 46) – Ciprian Deac, Abdel Omrani (George Ţucudean 76), Valentin Costache (Claudiu Petrilă 70). Antrenor: Dan Petrescu.
Viitorul: Arpad Tordai – Sebastian Mladen, Bogdan Ţîru (căpitan), Paul Iacob,  Bradley De Nooijer (Kuipers Bas 72)- Lyes Houri, Andrei Artean, Ionuţ Vînă –  Alexandru Măţan – Gabriel Iancu (Andreias Calcan 61), George Ganea (Marius Leca 72). Antrenor: Gheorghe Hagi.
Arbitru: Sebastian Colţescu (Craiova); Asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Daniel Mitruţi (Craiova); Cartonaşe galbene: Omrani (12), Djokovic (28) / Iacob (41), Iancu (50)

 

 

Dan Petrescu – supărat pentru pierderea trofeului

Antrenorul campioanei României, Dan Petrescu, a declarat, la finalul partidei, că este supărat după înfrângerea din Supercupa României şi a precizat că moralul jucătorilor săi este scăzut acum, înaintea meciului de marţi cu FC Astana, din primul tur preliminar al Ligii Campionilor. „A fost primul meci oficial, s-a jucat şi cu un trofeu pe masă şi ne doream să-l câştigăm. Suntem supăraţi că nu am reuşit. A fost însă un meci echilibrat, nu poţi să spui că una dintre echipe a fost mai bună. Noi am avut ocaziile mai mari, dar golul l-au marcat ei. Îmi pare rău pentru băieţi, pentru moralul lor înaintea meciului cu Astana. Mâine (n.r.: duminică) vor sta 5 ore în avion spre Kazahstan, iar moralul lor va fi scăzut. Acum rolul meu e să lucrez la psihicul lor şi să îi fac să îşi revină pentru că sincer noi meritam mai mult. Mai ales dacă ne uităm şi la ultima fază când mingea nu a vrut să intre în poartă. E clar că suntem supăraţi, voiam să mergem măcar la loviturile de departajare. Pentru că eu cred că meritam cel puţin un egal după 90 de minute. Din păcate noi în luna iulie jucăm 8 meciuri, au mai rămas 7. Nici nu avem timp să ne antrenăm, să lucrăm din punct de vedere tactic”.

 

Petrescu: CFR nu e favorită cu Astana

Comentând și evaluând șansele CFR-ului în dubla cu FC Astana, din primul tur preliminar al Ligii Dan Petrescu susţine că formaţia sa este out-sideră în disputa contra campioanei Kazahtan-ului: „Noi cu Astana pornim cu şansa a doua. Am fost favoriți cu Viitorul şi am pierdut. Dar Astana este mult mai bună ca noi, are un buget de 50 de milioane de euro. În ultimii patru ani a fost mereu în grupele Ligii Campionilor şi ale Europa League. La Astana nu a câştigat nici Galatasaray, nici Atletico Madrid, nici Benfica Lisabona. Acolo e teren sintetic, ei sunt în plin campionat şi au 16 internaţionali în lot. Deci pornim cu şansa a doua, problema este însă că venim după o înfrângere. Nu ştiu cum să inventez ceva ca să fie totul bine”, a spus antrenorul, care a adăugat că în perioada următoare este posibil să mai fie achiziţionaţi 2-3 jucători”.

 

 

Hagi – fair play în declarații

La rândul său, Gheorghe Hagi a declarat, după câştigarea Supercupei României, că simte o mare bucurie, dar gândul său merge acum la meciul pe care formaţia pe care a învins-o, CFR Cluj, îl va disputa, marţi, în deplasare cu FC Astana, în primul tur preliminar al Ligii Campionilor. „Este o mare bucurie pentru că orice performanţă, orice trofeu, aduce fericire şi încredere. Dar gândul meu acum se duce imediat la CFR Cluj, la meciul lor de marţi din Liga Campionilor. CFR să uite cât mai repede Supercupa, să fie motivaţi acolo şi să obţină un rezultat bun cu Astana. Le ţinem pumnii şi să dea Domnul să le meargă bine. Avem câteva noutăți în lot, dar mă bucur că nu ne-am pierdut omogenitatea, chiar dacă ne pleacă În meciul cu CFR, jucătorii noştri au făcut diferenţa prin sacrificiu și dispoziția la efort și doresc să-i felicit în mod special pe cei din linia mediană. Mă aşteptam în prima repriză la mai mult pe faza ofensivă, dar în rest sunt mulţumit. Acum primul obiectiv al nostru este să ne calificăm în play-off”, a adăugat Gheorghe Hagi.

Articole din aceeasi categorie