Cetățeni din Irak, depistați cu ședere ilegală în Huedin

Trei cetățeni din Irak, care nu au părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere, au fost depistați de polițiștii clujeni de imigrări. Pe numele celor trei au fost emise decizii de returnare.

„Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al județului Cluj, împreună cu polițiști din cadrul Secției 8 Rurale Huedin și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „ștefan Cicio Pop” Cluj-Napoca, au desfășurat, la data data 5 ianuarie a.c., o acțiune în scopul combaterii șederii ilegale a cetățenilor străini, pe raza de competență. În cadrul activităților întreprinse, au fost depistați patru cetățeni din Irak, cu vârste cuprinse între 25 și 43 de ani, pasageri într-un autoturism. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de imigrări au stabilit că unul dintre bărbați a fost solicitant de azil, procedura fiind finalizată la sfârșitul lunii noiembrie 2017, iar la data depistării se afla în ședere ilegală. Pe numele său a fost emisă decizie de returnare sub escortă, acesta fiind introdus în Centrul de Cazare pentru Străinii luați în Custodie Publică Arad până la îndepărtarea de pe teritoriul României. La ieșirea din țară, va fi instituită măsura de nepermitere a intrării în România pentru o perioadă de 5 ani” – informează Serviciul pentru Imigrări Cluj.

Conform aceleiași surse, în cazul altor doi străini, polițiștii au stabilit că au intrat legal în România, în baza unor vize de scurtă ședere, în scop de afaceri, însă la expirarea dreptului de ședere nu au părăsit teritoriul țării noastre. Aceștia au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 400 lei fiecare și, pe numele lor, au fost emise decizii de returnare, prin care sunt obligați să părăsească țara în termen de 15 zile. Polițiștii de imigrări au stabilit că cel de-al patrulea bărbat se află în procedură de azil, fapt pentru care a fost îndrumat să se prezinte la formațiunea teritorială din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări unde a fost depusă cererea, pentru a continua procedura.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie