Care sunt cele mai mari temeri ale românilor

*Sociologul clujean Ioan Hosu atrage atenţia că, din păcate, îngrijorările românilor nu se regăsesc în discursurile abordate de politicieni în campania pentru alegerile europarlamentare*
Ultimul studiu INSCOP, dat publicităţii zilele trecute, relevă faptul că în opinia românilor, cea mai mare amenințare pentru țară în viitorul apropiat o reprezintă corupția, urmată de o nouă criză economică și un eventual război în zonă. Pentru 60% dintre români, Rusia a fost și rămâne principala amenințare la adresa securității României, iar Ungaria acționează pentru a obţine controlul asupra Transilvaniei.
Potrivit sociologului clujean Ioan Hosu, sondajul relevă un lucru grav, şi anume că de ani buni, corupţia continuă să conducă în topul îngrijorărilor românilor.
“Ceea ce este interesant este că de câţiva ani buni corupţia este în continuare una dintre temele principale, iar criza economică este asociată cu sărăcia, o chestiune clasică. De asemenea, războiul din zonă e constant prezent ca temă după 1990. Cred că acestea sunt preocupările pe care ar trebui să le vedem şi în discursurile politicienilor pentru alegerile europarlamentare sau cele care urmează. Dar din păcate, dacă ne uităm la agenda de interes a electoratului, temele acestea nu sunt foarte bine împachetate de către politicieni. Despre corupţie numai o parte din actorii politici discută şi o văd ca pe o ameninţare la adresa siguranţei naţionale, în timp ce alţii spun că România nu are o problemă cu acest fenomen, că nu stăm mai prost ca alte ţări din spaţiul european sau nord atlantic. Corupţia rămâne prima preocupare, ceea ce arată o îngrijorare majoră. Totodată, corupţia poate fi legată şi de performanţa economică scăzută sau posibilele crize”, crede Ioan Hosu.
În opinia sociologului clujean, relevante sunt şi îngrijorările românilor privind ameninţările altor ţări la adresa securităţii naţionale.
“Referitor la preocupările românilor privind Ungaria, (…) cred că este o temă veche, dar reapare, sigur, şi pe fondul unei prezenţe în discursul politic al Budapestei. În discursurile politice se regăsesc destul de frecvent teme ce vizează minoritatea maghiară sau comunităţile maghiare, vedem de asemenea, vizite frecvente ale liderilor politici de la Budapesta care creează în rândul unui segment de electorat o preocupare sau o îngrijorare, lumea se întreabă: -de ce tot vin să acorde sprijin pentru unii sau alţii. În ce priveşte Rusia, vedem în ultimii ani prezenţa constantă a Rusiei în bazinul Mării Negre, survolarea spaţiului aerian, discursul privind scutul de la Deveselu, şi iată, încet- încet această temere a urcat între primele poziţii, lucru pe care demult nu l-am mai văzut”, mai subliniază Ioan Hosu.
Temerile românilor, în cifre
Întrebați care ar fi cea mai mare amenințare pentru România în viitorul apropiat, 35% dintre români aleg corupția, 18,9% o nouă criză economică, 15,4% un eventual război în zonă și 13,9% scandalurile provocate de clasa politică. 8,5% aleg dezastre naturale, 5,2% terorismul, 0,7% iredentismul unor țări din zonă și 2,5% nu știu sau nu răspund.
Deloc surprinzător, în topul țărilor vecine care pot fi considerate și prietene conduce Republica Moldova cu 78,5%, urmată de Bulgaria, cu 59% și Serbia cu 50%. Pe ultimele locuri ale clasamentului se situează Ucraina și Ungaria cu 40%, respectiv 27,1%.
Aproape o jumătate din populație consideră că aderarea la UE a adus României mai degrabă avantaje. 85% dintre români doresc consolidarea parteneriatului cu SUA sau menținerea sa la același nivel.

Anca M. Colibăşanu

Articole din aceeasi categorie