Cardinalul Eugène Tisserant despre „Ţinutul unde stăpânesc vulturii Romei” (partea a II-a)

Ziarul oficial al Sfântului Scaun, L’Osservatore Romano, în numărul din 4 aprilie 1938, publica conferinţa Cardinalului Eugen Tisserant, Secretar al Congregației pentru Biserica Orientală despre România și românii uniți cu Roma, susținută la Roma, la 3 aprilie în acelaşi an.

După ce a prezentat România ca şi continuatoare a civilizaţiei romane, Înaltul prelat a prezentat din perspectiva Bisericii Romei rolul Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică în păstrarea identităţii naţionale româneşti: „După 1700, Unirea cu Roma înainta, încât recensământul din 1750 dădea pentru întreaga Transilvania 543.657 de români uniți, cu 1704 biserici, față de 25.065 de neuniți, cu 14 biserici”. Dar, continuă Card. Tisserant, „aceasta nu înseamnă că românii uniți o duceau bine. Cu toată cârmuirea austriacă, adevărații stăpâni ai Transilvaniei erau calvinii”. A urmat o prigoană la care au fost supuşi ierarhii români uniţi, datorată luptei pe care au dus-o neîncetat pentru afirmarea conştiinţei de neam şi drepturile românilor. Astfel, Episcopul Inochentie Micu Klein în 1751 a fost „silit să plece din scaun, ceea ce a pricinuit mişcări populare. La fel, al doilea urmaş al său, Grigore Maior, în  1782. Cu toate acestea, încetul cu încetul se desăvârşea organizarea noii Biserici Unite. În 1737, reşedinţa a fost mutată de la Alba Iulia la Blaj, care a ajuns să fie numit «Mica Romă», unde s-a aflat centrul vieţii lor culturale, care „arată cât de bine şi-au dat seama că tot progresul lor e datorat unirii cu Roma. Uniții, scăpați din cătușele Constantinopolului, n-aveau niciun motiv de a păstra slavona ca limbă bisericească și, în curând, limba românească se întrebuință în biserici ca și în școli. În 1754, Episcopul Petru Pavel Aron a deschis vestitele Şcoli din Blaj. În câțiva ani se întemeiază deosebitele trepte ale unui învățământ, din care Seminarul teologic l-a reprezentat pe cel superior. Timp de aproape o veac, Şcolile din Blaj erau unicul centru de studii într-adevăr românești, în care se formează și se dezvoltă nu numai literatura, ci și conștiința națională. Încă dintre cei dintâi profesori, unii au publicat lucrări teologice renumite”.

Este menţionată în continuare renaşterea culturală ce a urmat: „Nu vreau să mă opresc, spune Cardinalul, citând nume, dar e bine să amintim că au fost dascăli ai Blajului cei care s-au învrednicit să fie numiţi corifeii renașterii culturale române, Samuil Micu Klein, Gheorghe Şincai și Petru Maior. Toți trei, în timpuri atât de grele – au fost dascăli în anii 1780 – 1825 – au avut meritul de a cultiva aproape toate științele, așa încât lucrările lor au dat românilor mijloacele trebuincioase pentru cultură în propria lor limbă și i-a îndrumat spre cultura apuseană. Vecini cu o Rusie puternică ce era o însemnată forță de atragere pentru toate popoarele creștine supuse stăpânirii turcești, chiar românii din Moldova și Muntenia au primit de la frații lor din Transilvania prin acest mijloc un mare ajutor în păstrarea neamului lor și au scăpat de fatala absorbire”.

Au urmat detalii despre evoluția istorică Bisericii Române Unite, înființarea Eparhiilor ei, cu menţiunea: „În România sunt învățători pregătiți în școlile normale din Blaj, Oradea Mare și Gherla, precum și dăscăliţe pregătite la Blaj și Gherla, care intră cu drepturi depline în învățământul statului. Sunt apoi așezăminte de învățământ secundar pentru cele două sexe, la Blaj și Beiuș, academii teologice la Blaj, Oradea și Cluj. Pentru a ne da seama de însemnătate acestor școli va ajunge să scoatem câteva cifre dintr-un studiu mai nou (al canonicului Georgescu): în liceul de băieţi din Blaj au învățat 45.462 de elevi din 1754 până în 1923 și 22.732 de elevi în cel din Beiuș, timp de 100 de ani; în școala normală de băieți din Blaj, timp de 60 de ani s-au pregătit 6.857 de învățători și 3.689 la Oradea, în aproape 150 de ani. În anii 1807 – 1936 au ieșit 2.063 de preoți din Academia teologică din Blaj și 1.151 în cea de Cluj-Gherla, în 77 de ani. Din școlile superioare de fete din Blaj, în 60 de ani au ieșit 9.170 de eleve”.

Cardinalul Roman a dorit să încheie cu o prezentare a Bisericii Române, Unită cu Roma, Greco-Catolică de la acea vreme şi o privire spre viitor, din care reținem câteva idei semnificative: „Din cele expuse rezultă că românii uniți până acum au făcut mult, dar încă și mai mult le rămâne de făcut. Toate vor fi, dacă clerul, reținându-se scrupulos de la orice acțiune politică, cu o conștiință tot mai vie a răspunderilor sale, se va dedica cu totul muncii apostolice. Și, pentru a atinge acest scop, Sfântul Părinte care cârmuiește cu atâta demnitate Biserica, a întemeiat și înzestrat Seminarul româneasc din Roma (n. n. Colegiul Pontifical Pio Romeno, fondat în 1937 de către Papa Pius al XI-lea, la solicitarea Mitropolitului Vasile Suciu). Guvernul românesc, deși legat în mod special de biserica autocefală, n-are să se teamă că românii uniți vor fi cetățeni slabi, pentru că cei mai buni apostoli ai catolicismului au fost în același timp și cei mai de seamă propovăduitori ai ideii naționale”.

În această perspectivă, e ușor de înțeles motivul pentru care, la 1 Decembrie 1918, în fața românilor adunați la Alba Iulia, pentru a înfăptui Marea Unire, cel numit să dea voce marelui deziderat și să vestească Rezoluția Unirii a fost tânărul Episcop român unit cu Roma, greco-catolic, Iuliu Hossu. Vocea sa a fost, se poate spune, vocea unei Biserici mereu prigonite, dar îndelung-răbdătoare și neclintită în lupta pentru afirmarea națională și valorile spirituale şi culturale ale românilor, Biserică al cărei ideal, încă de la începuturile sale, nu a fost altul decât ideea de unitate între români, între creștini, între neamuri, pentru că aceasta este porunca Mântuitorului: „Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Io 17, 21).

V.S.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *