Candidatul PNL, Mirela Adriana Vereş, pregătită să asigure bunăstarea în comuna Călăraşi

Locuitorii din comuna Călăraşi sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a-şi vota primarul, în cadrul alegerilor locale parţiale. Scrutinul este unul foarte important, deoarece de rezultatul acestuia va depinde felul în care va evolua comuna.
Partidul Naţional Liberal propune pentru funcţia de primar un om care reprezintă garanţia dezvoltării acestei comunităţi şi a creşterii calităţii vieţii locuitorilor de aici. Este vorba despre Mirela Adriana Vereş. În cazul candidatei PNL pentru Primăria Comunei Călăraşi, faptele spun tot: 25 de ani de experienţă în învăţământul primar în localitatea Bogata şi şase ani de activitate în cadrul Consiliului local, în care a fost implicată în elaborarea a numeroase proiecte menite să ducă la modernizarea comunei Călăraşi. La acestea se adaugă şi cei mai bine de opt ani de experienţă politică alături de echipa locală a Partidului Naţional Liberal.
Toate acestea i-au facilitat Mirelei Adriana Vereş cunoaşterea în detaliu a realităţilor comunei, atât pe plan administrativ, cât şi social.
Unul dintre atuurile pe care candidata liberală îl va valorifica în sprijinul comunei îl constituie susţinerea nemijlocită de care se bucură la nivelul conducerii judeţene a PNL Cluj. Dovada acestui lucru reprezintă prezenţa, în cursul zilei de duminică, 29 octombrie, a liderilor liberali clujeni în mijlocul locuitorilor comunei Călăraşi.
Astfel, liderul PNL, europarlamentarul Daniel Buda, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, senatorul Marius Nicoară, deputatul Sorin Moldovan, consilierii judeţeni Anca Hodorogea, Mariana Leş, Iuliu Sămărtean, Dumitru Drăghici, Cosmin Todea, preşedintele TNL Cluj, Maria Forna, preşedintele Organizaţiei Persoanelor de Vârsta a Treia, Ioan Cătană, colegi din Biroul Judeţean al PNL, şi numeroşi tineri au ţinut să fie prezenţi în satele Călăraşi, Călăraşi Gară şi Bogata pentru a arăta că Mirela Adriana Vereş are întreaga lor susţinere pentru câştigarea funcţiei de primar.
Un alt avantaj pentru comună, pe care îl reprezintă alegerea candidatului PNL, va fi parteneriatul cu Consiliul Judeţean Cluj, for condus de liberalul Alin Tişe.
Acest lucru garantează susţinerea, din partea autorităţilor judeţene, a proiectelor importante pentru călărăşeni, mai ales că, în ultimii ani, fondurile alocate de la guvernul PSD pentru judeţul Cluj sunt extrem de mici, sau în unele cazuri nu ajung deloc la comunităţi.
Totodată, alegerea Mirelei Adriana Vereş ca primar va asigura continuarea colaborării, la nivel local, cu aleşii UDMR din comună, pe modelul parteneriatului de la nivelul Primăriei Cluj-Napoca şi al Consiliului Judeţean Cluj, care a adus beneficii importante comunităţii maghiare.
Mirela Adriana Vereş este cadru didactic pentru învăţământul primar, iar de 25 de ani este învăţătoare în satul Bogata, comuna Călăraşi. Are 47 de ani, este căsătorită şi are un copil. Este membru al PNL din anul 2009 şi se află la al doilea mandat de consilier local în comuna Călăraşi, calitate din care a contribuit decisiv la creşterea calităţii vieţii cetăţenilor.
Dintre realizările echipei PNL din comuna Călăraşi se pot aminti: investiţiile în reabilitarea drumurilor comunale prin absorbţia de fonduri europene aprobate (Submăsura 7.2- Modernizarea străzilor în satul Călăraşi prin asfaltarea a 6,4 km, inclusiv refacerea de poduri şi podeţe, rigole; Submăsura 4.3- Modernizarea infrastructurii rutiere agricole prin asfaltarea drumurilor de hotar pe o lungime de 10,4 km); introducerea apei şi a canalizării în satul Bogata şi continuarea în satele Călăraşi şi Călăraşi Gară; reabilitarea şcolilor din Bogata şi Călăraşi; construirea căminelor culturale, construcţia capelelor mortuare.
Pentru perioada următoare, echipa PNL Călăraşi şi-a propus să concretizate, cu sprijinul preşedintelui CJ Cluj, Alin Tişe, a consilierilor judeţeni şi a celor patru parlamentari liberali următoarele proiecte: asfaltarea drumului comunal DC 62 Călăraşi Gară- Câmpia Turzii cu o lungime de 5,7 km, proiect în care se va implica şi primarul din Câmpia Turzii, Dorin Lojigan; înfiinţarea unui depozit de legume-fructe în Câmpia Turzii, unde cetăţenii din Călăraşi să îşi poată depozita produsele agricole; construcţia unei capele mortuare în satul Călăraşi Gară; asfaltarea a două străzi din satul Bogata şi Călăraşi Gară după introducerea canalizării; cadastrarea terenurilor.
„Dragi locuitori ai comunei Călăraşi, vă aştept duminică 5 noiembrie să votaţi poziţia 1 de pe buletinul de vot: Mirela Adriana Vereş, candidatul PNL. Trebuie să alegeţi un primar de-al locului, care să se implice direct în rezolvarea problemelor comunităţii şi să continue proiectele începute în vederea modernizării şi dezvoltării comunei noastre”, este mesajul pe care-l transmite candidatul PNL, Mirela Adriana Vereş, cetăţenilor din comuna Călăraşi.
Numele candidatului: Vereş Mirela Adriana
Partidul politic: Partidul Naţional Liberal
Prestator: Casa de Editura Napoca
Cod Unic de Identificare: 51170001
Tiraj: 3000 de exemplare

Articole din aceeasi categorie