Când se bat elefanţii …

… suferă iarba!

Şi ei se bat, deşi ştiu bine asta…

Pare ciudat, fiindcă totuşi, teoretic e democraţie în junglă şi biata iarbă are şi ea drepturile ei, nu? E drept că „democraţia e cea mai proastă formă de guvernământ … în afară de celelalte toate!” – vorba lui Churchill, cel care ne-a trecut şi pe noi, micul petec de iarbă, dar bună, grasă, mănoasă, pe un ticălos şerveţel de restaurant, aşa la o vodcă rusească. E drept că până şi Clemenceau considera democraţia un leu plin de păduchi. E drept şi că jungla e … junglă şi mişună-ntrânsa tot felul de lighioane, de la dinozauri nostalgici la tigri, lupi flămânzi, vulpiţe şirete, ultraşirete, de bietul La Fontaine nici nu s-ar fi încumetat să le închine vreo fabulă! E drept că în junglă mai sunt şi primejdii cumplite, nu doar hârjoneli şi cafteli şi nici nu se dansează doar menuete simandicoase şi nici doar vesele polci. E drept … Dar, de ce junglă? …

Şi ei se bat, deşi ştiu bine asta…

Pare ciudat, fiindcă e, totuşi, democraţie în junglă … şi marea bombăneală parcă teoretic asta sugerează. Fiecare e nemulţumit pentru ceva, fiecare e nemulţumit pe limba lui, în felul lui, în sufletul şi mintea lui, fiecare e doar pentru sine şi asta, zău nu e bine. În fond, jungla chiar dacă e … junglă, are legile ei, regulile ei, armonia ei, echilibrul ei, căci animalele ştiu din instinct că fiecare depinde de celălalt, de pomi, de copaci, de apă, de aer, ba chiar şi de iarbă. Dar omul – nu mai ştie asta şi este extrem de grav!

Şi ei se bat, deşi ştiu bine asta …

Pare ciudat, fiindcă e totuşi democraţie în junglă … dar de treizeci de veşnicii aproape, mârlănia ţopăie voioasă la căpătâiul valorilor, braţ la braţ cu incompetenţa, băşcălia de birt, ticăloşia şi hoţomănia cea mai perfectă, scuipând coji de seminţe peste o Istorie demnă şi o tradiţie solidă. Unde împingem Lumea? Suntem, oare, bătuţi în cap?

Şi ei se bat, deşi ştiu bine asta …

Pare ciudat, fiindcă e, totuşi, democraţie în junglă … Şi-apoi Destinul ne dă lecţii, dar noi, ahtiaţi după jongleria cu banul cel gros şi după chermeze porno, nu le învăţăm, nici măcar nu le băgăm în seamă, aşa că suntem condamnaţi să repetăm greşelile, c-aşa-i în junglă! Ne irosim energia, inteligenţa, timpul şi rostul, pe ce? Că nici măcar să urcăm o porţiune mică de deal nu suntem în stare, d-apoi să facem o autostradă, o fabrică, un program serios de dezvoltare, o fărâmă de progres, un dram de bunăstare pentru noi, „iarba” …

Şi ei se bat, deşi ştiu bine asta …

Pare ciudat, fiindcă e, totuşi, democraţie în junglă … deşi peştele cel mare îl înghite pe cel mic, nestricând însă echilibrul ecologic. „Căci nu se haleşte tot, măi nesătuilor!” … Leul cel fioros are şi el câte un spin în talpă, dar pentru asta iepuraşul nu se declară rege şi nici viţica-tâmpiţica, regină. Vulpiţa cutră nu le dă holograme de peşte naivilor şi nici hiena nu se azvârle la caşcaval, ci se mulţumeşte cu leşuri, cum e scris de veacuri în fişa postului. Lianele şi vâscul nu sufocă, parazitând toţi copacii şi nici ciupercile otrăvitoare nu se lăfăie în chiar toată pădurea, că-şi ştiu lungul nasului, mă rog, a pălăriei! Afurisitul Ev, Schimonosit, Post-modernist fluieră alinierea şi-i gata să torpileze tot, cu ce are el mai reprezentativ: non-valoare – incompetenţă – impostură – incultură – noneducaţie – servilism – ipocrizie – mită – dat din gură – îmbătare perfectă cu apă rece şi non sens!

Şi ei se bat, deşi ştiu bine asta …

Hei! … Când se bat şi se tot bat elefanţii, iarba se face praf, domnilor!

Stela-Maria Ivaneş

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *