Campionatul European de Handbal Feminin / România a surclasat cea mai bună echipă europeană

  • „Tricolorele” s-au calificat în grupa principală cu maxim de puncte și vor juca, în ordine, cu Olanda, Spania și Ungaria, primul meci fiind programat duminică, 9 decembrie, contra batavelor. Iulia Dumanska a fost desemnată nu doar cea mai bună jucătoare a meciului cu Norvegia, dar și cea mai bună portăriță a grupelor preliminare.

 

 

Naționala antrenată de spaniolul Ambros Martin a încheiat pe primul loc grupa preliminară D, după ce a învins, miercuri seară, la Brest, Norvegia și s-a calificat în main-round, adică în grupa principală, cu maxim de puncte, respectiv 4. România s-a impus cu 31-23, după 18-12 la pauză și o evoluție demnă de o viitoare campioană europeană. Cu Neagu în zi de grație, autoare a 11 goluri, România a arătat calitate și determinare, reușind să domine copios o echipă a Norvegiei care n-a reușit să țină pasul decât în primele 15 minute. În această perioadă, cele două echipe au mers cap la cap, după care, grație lui Chiper, România s-a desprins la 11-8, iar diferența a crescut și la șapte goluri, scor 17-10 în minutul 24. Dealtfel, Norvegia a marcat un singur gol în șase minute și a încheiat prima repriză în corzi. Diferența de șapte goluri s-a refăcut după pauză, în minutul 41, scor 22-15. Pentru a atinge apogeul în minutul 23, când „tricolorele” au ajuns să conducă cu 29-18. Alături de Neagu, pe lista marcatoarelor și-au mai trecut numele Laura Chiper (5 goluri), Eliza Buceschi (4), Melinda Geiger (4), Crina Pintea (3), Aneta Udriștoiu, Cristina Laslo și Ana Maria Drăguț, toate cu câte un gol. De la învinse s-au evidențiat Kristiansen și Malin Aune, cu câte 5 goluri. Consacrata Stine Bredal Oftedal, autoare a unui singur gol, a evoluat sub așteptări. Jucătoarea partidei a fost desemnată portărița României, Iulia Dumanska, care a avut 14 intervenții. Constatăm că Martin Ambros a ales să rotească portarii, iar Denisa Dedu, care apărat în meciul cu Germania, a fost lăsată pe bancă. Este a doua victorie a României în fața Norvegiei la un turneu final de Campionat European, în șase partide.

În celălalt meci al grupei D, Germania a confirmat calculele hârtiei și a învins Cehia cu 30-28, în condițiile în care cehoaicele au condus în prima repriză cu 11-7, 13-8 și 14-11. De remarcat că Cehia a beneficiat de șapte aruncări de la 7 metri și toate au fost transformate de Iveta Luzumova, desemnată și jucătoarea meciului. În grupa principală 2 se regăsesc România, Olanda (ambele cu câte 4 puncte), Ungaria, germania (cu câte 2 puncte), Spania și Norvegia (fără nici un punct). În primul meci, programat duminică, 9 decembrie, România întâlnește Olanda. Toate meciurile din grupa principală 2 se dispută la Nancy, în „Palais des Sports Jean Weille”. Dacă România se impune în fața batavelor are șanse foarte mari să ajungă în semifinale. Vă reamintim că din grupa principală 1 fac parte Rusia, Serbia, Franța, Suedia, Danemarca, Muntenegru, iar meciurile se joacă la Nantes. Mai departe, în semifinale se califică echipele de pe primele două locuri, în vreme ce formațiile clasate pe poziția a 3-a vor juca un meci pentru locul al 5-lea. Se știu echipele clasate pe locurile 13, 14, 15 și 16, care sunt, în ordine, Slovenia, Polonia, Cehia și Croația. Formațiile care termină turneul final pe podium obținut automat biletele pentru următoarea ediție a Campionatului Mondial, al cărui turneu final va avea loc anul viitor, în perioada 30 noiembrie – 15 decembrie, în Japonia. Până în prezent sunt calificate Japonia (în calitate de gazdă), Franța (campioana mondială en titre), Brazilia, Argentina, China, Kazahstan și Coreea de Sud.

Revenind la europeanul din Franța, golgetera grupelor preliminare a fost sârboaica Katarina Krpez Slezak, cu 26 de goluri (din 37 de aruncări). Eliza Buceschi și Cristina Neagu au ocupat locul trei, ambele marcând 24 de goluri. Iulia Dumanska a fost cea mai bună portăriță a grupelor preliminare, cu 27 de intervenții. Românca a fost urmată de suedeza Filippa Idehn, unguroaica Blanka Biro și norvegianca Silje Solberg.

 

 

Programul României în grupa principală

Duminică, 9 decembrie

  • România – Olanda

Marți, 11 decembrie

  • România – Spania

Joi, 12 decembrie

  • România – Ungaria

 

 

Cristian FOCȘANU

Foto: Nebojsa Tejic

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *