Calendar pentru realizarea spitalului de urgenţă din Cluj

În cadrul întâlnirii de miercuri, 6 septembrie, de la Bruxelles, privind stadiul implementării proiectelor finanţate cu fondurile politicii de coeziune în domeniul sănătăţii, între comisarul european pentru politică regională Corina Crețu şi ministrul român al Sănătăţii Florian Bodog, s-au pus bazele unui calendar de implementare a proiectelor celor 3 spitale regionale din Cluj, Iaşi şi Craiova, cofinanțate prin Programul Operațional Regional.

România beneficiază de o alocare de peste 22 de miliarde de euro în cadrul politicii de coeziune pentru perioada 2014–2020. În Programul Operațional Regional, aproximativ 326 de milioane de euro sunt dedicate investiţiilor în domeniul sănătăţii, jumătate din această sumă fiind alocată construcţiei celor 3 spitale regionale menționate. Spitalele urmează a fi realizate cu expertiza Băncii Europene de Investiţii şi a Băncii Mondiale, avându-se în vedere finalizarea studiului de fezabilitate până în martie 2018 şi depunerea proiectelor până în luna aprilie a aceluiaşi an. Acordul vine ca urmare a validării desemnării sistemelor de management şi control ale Programului Operaţional Regional de către autoritatea naţională de audit, cât şi a îndeplinirii condiţionalităţii privind sănătatea de către România.

„Aceste progrese sunt îmbucurătoare, fiind condiţii esenţiale pentru începerea implementării proiectelor în domeniul sănătăţii. Susţinem autorităţile naţionale în pregătirea următorilor paşi pentru proiectele deja prevăzute. Am discutat şi oportunitatea dezvoltării unor proiecte în domenii de mare necesitate, precum combaterea epidemiei de rujeolă, care din păcate a făcut atâtea victime în ultimele luni”, a declarat Corina Creţu.

În cadrul întâlnirii, comisarul european a indicat susţinerea pe care fondurile politicii de coeziune o pot oferi îmbunătățirii condițiilor din spitalele din România. Aceasta vizează investiţii în centre comunitare integrate, unități ambulatorii, unități de primiri urgențe şi telemedicină. Astfel, se are în vedere abordarea nevoilor critice din domeniul sănătăţii prin 280 de investiții în îngrijirea comunitară și ambulatorie, precum şi în modernizarea a 35 de unități de urgență din spitale. „Așa cum i-am transmis domnului ministru Bodog, îmi doresc accelerarea procesului de pregătire a investițiilor în centrele socio-medicale, în conformitate cu angajamentul asumat în Strategia națională de sănătate„, a afirmat Corina Creţu.

Articole din aceeasi categorie