Căldură mare, monșer!

Cu ocazia oricărei furtuni mai serioase, sistemele de canalizare nu fac față, iar odată cu apa aceea, se cară și o sumedenie de mizerii, de aluviuni, ce înfundă și mai mult aceste sisteme. În fond, oriunde există o furtună, trebuie să fie și probleme, și o ploaie torențială va surprinde nepregătiți nu numai oamenii, dar și natura.

Aceste fenomene meteo, se pot transforma lesne în politică, când dă pe-afară toată mizeria sedimentată în neajunsurile ajung să facă regulile sociale. Guvernul, cu bagajele la poartă, în cea mai mare parte, joacă un teatru de prost gust în fața societății, mimând o grijă deosebită pentru problemele cadrelor didactice, dar nu numai pentru ele. De la distanță s-ar părea că oamenii ăștia suferă de insomnie cronică, în beneficiul bunăstării sociale a românilor: nimic mai fals! A fost și este o cafteală zdravănă, pe ministerele cu bani, se plătesc polițe, se răsplătesc slugile credincioase. Adevăratele probleme ale învățământului nu stau în 100 de lei și două voucere de vacanță.

S-au acumulat în timp, toate neajunsurile politice, care înseamnă incompetență și lipsă de idei.

Nu a existat ministru la învățământ, care să nu ordone modificări, schimbări, amputări, neavând răbdare să privească miezul tradiției, și de acolo să ia ceea ce trebuie și se poate adapta cerințelor progresului și ale modernizării. Nu poți preda carte ca pe vremea Domnului Trandafir, dar se poate aduce din timp, acel plus de dăruire fără de care meseria de dascăl nu-și găsește rațiunea de a fi.

Învățământul românesc a fost traversat de frisoane organizatorice, de cavaleri cu stea în frunte, care au răvășit cărțile de pe bancă și au dispărut odată cu guvernele care i-au adus, sau pur și simplu au fost trecuți în rezerva de cadre.

Sunt rele care nu mai pot fi reparate, au rămas acolo, și fac pui. Ce am descoperit, însă, cu tristă uimire, sporirea numărului de zile libere pentru copii, de mini-vacanțe, care desigur, nu ia-u nemulțumit pe aceștia, dar care lasă urme esențiale în lipsa de pregătire. Dramatica experiență a covidului, nu le-a îndreptat atenția nici celor din învățământ, către necesitatea de a reevalua realitatea, fiind vorba de o realitate nouă: nimic nu mai este ca înainte de pandemie. Rămânem în continuare specialiștii cererilor mărunte și imediate. Și acestea odată satisfăcute, sună în pauza mare.

Urmărim, desigur, cu atenție, mersul evenimentelor, și remarcăm unele aspecte ciudate în aceste mișcări sociale de breaslă: de ce acum, pe fine de an școlar, în apropiere de bacalaureat? De ce doi lideri de sindicat din învățământ, nu vorbesc aceeași limbă? De ce numai ca la o comandă, se mișcă rânza acțiunilor sindicale și în învățământ, iar în restul anului e liniște, ca într-o librărie?

Sincer vorbind, eu îi înțeleg pe cei care au format actualul guvern, dintre care unii rămân, alții se duc la binemeritată odihnă. Este evident că nu rezolvă în câteva zile ceva ce nu și-a găsit soluțiile în zeci de ani.

Grijile acestor băieți de treabă, fiindcă avem un guvern misogin și în componență, sunt cu totul altele, legate de perspectivă, de acces la scara de serviciu, de unde se pregătesc ceremoniile cu covor roșu.

Politicienii noștri nu mai pot păcăli pe nimeni, sau dacă o fac, înseamnă că și-au găsit naivii (un termen blând), și de aceea își permit să tropotească nepăsători în orele de odihnă ale nației. Grijile lor nu vor fi niciodată grijile noastre.

Am avut, din păcate, parte, anul acesta de mai multe zile petrecute prin spitale: suntem un popor îmbătrânit și în suferință, probleme în majoritate edemice, cronice, fără soluții, Ca să pui pe picioare un sistem social, îți trebuie proiecte viabile, lipite pe realitate, și cu o privire lucidă în viitor.

Trebuie să ai gospodari ai banului, specialiști în economie, care știu ce se întâmplă prin buzunarele țărilor și ale băncilor, care caută acele soluții ce să răspundă cu adevărat unor necesități.

M-am considerat privilegiat, fiindcă am pus capul pe o pernă de spital din Cluj. Nu îndrăznesc să mă gândesc la orașele mici, lăsate la marginea drumului, dezmembrate demografic, ca să nu mai vorbim despre satul românesc, unde trăiesc oameni cu probleme ce nu pot fi rezolvate numai cu un telefon la 112, cu toate că sunt localități unde mașinile salvării nu au acces.

Nimic din toate acestea nu sunt noutăți, nimic nu este nou sub soare, și noi, totuși, privim cu nedisimulat interes politica, facem pronosticuri.

Cornel UDREA