Burse de studiu în Marea Britanie pentru elevii de clasa a X-a

Elevii de clasa a X-a care își doresc să petreacă următorii doi ani din ciclul preuniversitar de învățământ, echivalentul claselor a XI-a, respectiv a XII-a, în Marea Britanie, se pot înscrie la concursul de burse lansat de Asociația “Ține de Noi” împreună cu Headmasters’ and Headmistress’ Conference (Conferința Directorilor și Directoarelor de Licee din Marea Britanie).

„Elevii au posibilitatea de a studia timp de doi ani într-o școală britanică de cea mai înaltă calitate, cum ar fi Epsom College, Dullwich College, Bedford Modern School, Hampton School ș.a.m.d. De asemenea, ei își pot dezvolta abilitățile de comunicare în limba engleză, își pot face noi prieteni din diferite culturi și pot experimenta și aprecia cultura și tradițiile din Marea Britanie” – se precizează într-un comunicat al Asociației „Ține de Noi”.

Conform documentului citat, marea majoritate a burselor acoperă în totalitate costurile (taxe școlare, cazarea și cheltuielile de masă, însemnând în medie între 35.000 și 42.000 lire sterline), însă există și burse parțiale, care acoperă între 50% – 70% din costuri, acestea fiind calculate în funcție de venitul brut al familiei.

Criterii de eligibilitate pentru bursele complete: elevii să fie înscriși într-o formă de învățământ de nivel liceal, fiind, în anul școlar 2018-2019, în clasa a X-a; să nu ocupe, la momentul înscrierii, un loc într-o școală din Marea Britanie; venitul părinților (brut, combinat) pe anul 2018 să nu depășească echivalentul în lei a 30.000 lire; vârsta elevului trebuie să fie, la 1 septembrie 2019, între 16 ani și 17 ani și 6 luni. Elevii pentru care venitul părinților depășește suma de 30.000 de lire în anul 2018 pot aplica pentru o bursă parțială, urmând aceeași procedură de înscriere.

Aplicațiile semnate, în format electronic, trebuie trimise pe adresa burse2019@tinedenoi.ro, până la data de 16 noiembrie.

Detalii, pe site-ul http://tinedenoi.ro/burse-academice/

M. T.

Articole din aceeasi categorie