Biziday de 10 grade cu Moise Richter şi Charles Guran

Mai întâi am fugit panicat afară, în grădină. Apoi mi-am dat seama că am călcat grav regulile şi m-am întors în casă. Am ieşit pe verandă, dar am intrat din nou în casă, pentru că din nou călcasem în picioare o regulă. Abia după aceea m-am încadrat şi eu în indicaţii şi m-am aşezat sub o grindă. Numai că vecinul de sus are aproape 200 de kilograme şi dacă şi el s-a aşezat sub grinda lui, adică pe grinda mea, locul cel mai sigur din casă, conform regulamentelor, devenise cel mai vulnerabil. Aşa că mi-am luat inima în dinţi şi am fugit din nou afară. Jos, la scară, Costel, tânărul de la etajul al cincilea îşi placa nevasta ca la rugby. Femeia voia să urce înapoi în bloc, urlând: „Copiii”! Costel însă era dârz şi nu-i dădea drumul: „ Nu urci! N-ai auzit că nu e voie să urci, până nu se face expertiză de rezistenţă la clădire?” Dar soţia, mamă a doi copii aflaţi în iminent pericol, nu se lăsa: „Ce expertiză, mă, ai înebunit? Păi la ritmul în care fac ăştia expertizele, când om avea voie să urcăm îl găsim pe băiat bun de plecat în armată şi pe fată măritată, la casa ei. Şi cu doi copii”. Bunica lui Costel, coana Filigoria, care în fiecare septembrie spunea că a împlinit fix 90 de ani şi care ca prin miracol ajunsese jos, în curte, înaintea multor locatari mai tineri, că a prins alimentaţia fără chimicale, auzind de nuntă şi copii s-a închinat rostind cu evlavie: „Aşa să le ajute Dumnezeu, că am crescut-o ca pe o floare”.

Pe banca din curte a cărei montare a necesitat mai multe şedinţe cu scântei ale asociaţiei, stătea foarte calm, aşa cum prevede regulamentul, domnul Pandele, economist pensionar, care se supără dacă-i spui cumva contabil. Îi explica doamnei Tuţa, nevastă-sa, care se agita în picioare: „Ai văzut ce înseamnă intuiţia? M-ai tot bătut la cap să merg la piaţă. Ai văzut ce bine că nu m-am dus? Facem economii. Acum, dacă se cheamă că suntem sinistraţi, or să vină cu ajutoare. Noi suntem lângă aeroport, aşa că la noi or să vină primii. Să ai grijă. Nu te repezi la cutiile de pateu, că ăia ne cred pe toţi Arsenie Boca şi or să ne dea pateu de post, că suntem în post. Ai grijă că sigur or să fie şi nişte cutii mari, de tablă. Alea e bune. E cu şuncă ham. Ne dădea nouă în armată. Cică era din proviziile de la Flota a 7 americană din Mediterana. Când se ghiftuia ăia, ne dădea şi nouă, că era foame pe vremea lui Ceauşescu. Acum, că suntem şi noi în NATO, adică camarazii lor, ghiftuiţi-neghiftuiţi, trebuie să ne dea. Aşa că ochii mari pe curiile de tablă. Că tot eşti în picioare. Aprinde focul. Că şunca aia ham e o bunătate perpelită pe jar. Du-te, nu mai sta, că acuş auzi avioanele. Că de-aia suntem aliaţi. Să ne ajute cât ai clipi la necaz”.

Tanti Tuţa s-a conformat şi a aprins focul la grătarul comun din curte, care şi el a necesitat, pentru a fi zidit, mai multe şedinţe de bloc cu scântei.

Alături, domnul Cucerdea îşi scria numele întreg cu marker în palmă: „Aşa, ca să mă identifice mai uşor în caz că sunt prins sub dărâmături. Sau dacă vine tsunami. Că nu am nici un tatuaj specific pe corp”. Domnul Pandele era uluit: „Ce tsunami, domnu’ Cucerdea, că marea-i departe.” „Hă, hă, la gradul 10, vine lângă tine cât ai zice peşte, indiferent cât de departe ar fi”.

După asta ne-am pus cu toţii să aşteptăm catastrofa. Care nu mai venea. Târziu, domnul Denşorean, pensionar M.Ap.N a îmţeles de ce: Nu aveam, conform regulamentului, un aparat de radio portabil şi baterii de rezervă. Dar de unde aparat, că nimeni nu putea urca până nu se expertiza clădirea. Tot domnul Denşorean ne-a scos din zăpăceală: „Aparatul de pe maşini”. Ne-am repezit care mai de care şi am dat drumul la radiouri. Aceleaşi ştiri: Iohannis, Dragnea, Koveşi, Grindeanu, Turcan şi restul. Atunci nea Brambulea, fost maistru constructor, s-a enervat şi a pus un CD cu Nelu Ploieşteanu: „La cârciuma din cartier, unde se cântă şi se bea…” Maistrul constructor a prins viaţă: „Domnu’ Denşorean, în planul naţional de intervenţie în caz de calamităţi, nu sunt cuprinse şi cârciumile de cartier? Numai hipermarketurile? Ăştia de „La bivolul tăvălit”, n-ar trebui să dea şi ei ceva la sinistraţi pentru supravieţuire?” Fostul cadru militar a clătinat din cap a negaţie amară.

Am mai stat cam o oră. Nu s-a întâmplat nimic. Adică, puţin se cam lăsase frigul. Aşa că cineva, nu am văzut cine, a scos din port-bagaj o sticlă de ţuică. La regulament spune că trebuie să ai provizii de apă şi de dezinfectant. Ţuica era numai bună. Era şi de băut, te şi dezinfecta. Grătarul era deja aprins de tanti Tuţa, în aşteptarea nemaivenitei pe calea aerului şuncă ham. La difuzorul maşinii cânta Nelu Ploieşteanu. Eu am găsit în portbagaj nişte cârnaţi afumaţi de la soacră-mea. Altcineva, nişte cotlete pe care le cumpărase şi nu mai ajunsese cu ele sus. De peste drum a apărut un alt sinistrat cu o damigeană de vin de Ciumbrud. Am stat până dimineaţa, că nu era voie cu nici un chip să intri în bloc până nu-l expertizează.

Aşa am petrecut noi, asociaţia de locatari de la blocul nostru, Biziday şi anunţatul cutremur de 10 grade pe Richter. Fără panică şi respectând regulamentele de supravieţuire.

A fost singurul cutremur care a produs ca pagubă, nişte mahmureală.

Sorin Ovidiu Bălan

Articole din aceeasi categorie