Biserica Română Unită cu Roma pe drumul spre Marea Unire

În decursul istoriei sale, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a contribuit la pregătirea drumului spre Marea Unire de la 1918 prin formarea umană, spirituală și culturală a tinerelor generații de transilvăneni (indiferent de confesiune), la lumina autenticelor valori creștine, a iubirii de Biserică și de Neam. Aceștia (clerici și laici) au aprins flacăra conștiinței de neam și a dezideratului unității naționale, iar, ulterior, alte generații au preluat ștafeta luptei pentru dobândirea dreptului la autonomie și autodeterminare, până la realizarea idealului unității românilor într-un stat unitar autonom și independent.

În peisajul social al Principatului Transilvaniei, Biserica Unită a avut o influență decisivă la afirmarea, evoluția şi cristalizarea ideii de conștiință națională și a sintagmei de natio romena, pentru populațiile românești majoritare în zonă. Pe parcursul istoriei expresia a evoluat, s-a răspândit în popor prin Biserică și școală, prin publicații și documente oficiale, ajungând să genereze o adevărată conștiință de apartenență la același neam, cu aceleași origini și aceeași limbă. De aici s-a născut apoi și ideea unității dintre aceste comunități.

Se poate afirma că rădăcinile formării conștiinței naționale a poporului român din Transilvania, într-un cadru organizat, la nivelul unor structuri de masă, publice și interconfesionale, trebuie căutate, mai întâi, în „pământul sfânt al Blajului” (Nicolae Iorga). Ierarhii greco-catolici, începând de la Ioan Inochentie Micu Klein, Ioan Lemeni, Sterca Șuluțiu și până la «episcopii unirii» Valeriu Traian Frențiu (1875-1952), Iuliu Hossu (1885-1970) și Demetriu Radu (1862-1920), s-au situat in corpore în fruntea luptei pentru pregătirea, realizarea și desăvârșirea Marii Uniri de la 1918. Acești arhierei, prin predici, conferințe, mesaje pastorale și circulare mobilizatoare au educat, au informat și au însuflețit credincioșii pentru a putea înțelege importanța și urgența realizării idealului unității naționale. Au dezvăluit însemnătatea «orei astrale» a românilor transilvăneni, pentru a-i mobiliza să participe la acest eveniment, alăturându-se prin rugăciune, dar mai cu seamă prin prezența delegaților lor la Alba-Iulia.

Între ierarhii Bisericii Greco-Catolice, Episcopul de Gherla, Iuliu Hossu, cel mai tânăr arhiereu, a fost cel care a dat glas voinței poporului citind, de pe una din esplanadele ridicate pe câmpul lui Horea din Alba-Iulia, Rezoluțiunea aprobată de Marele Sfat Național în sala Consiliului Unirii de la Alba-Iulia. În cuvântul premergător lecturii documentului, Arhiereul Gherlei rostea memorabilele cuvinte: „De acum o Românie Mare, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu și credința poporului său […] Dreptate și adevăr la temelia României întregite […] Trăiască România Mare, una și în veci nedespărțită! Amin”. După acest moment istoric a urmat frățeasca îmbrățișare cu Preasfințitul Miron Cristea (1868-1939), Episcopul ortodox de Caransebeș, în fața mulțimilor entuziasmate, care aclamau și plângeau de bucurie. Atunci s-au rostit memorabilele cuvinte: «Pe cum ne vedeți aici îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați, pe veci, toți frații români!».

Ilustrul Arhiereu greco-catolic a făcut parte, împreună cu Episcopul ortodox Miron Cristea, Vasile Goldiș și Alexandru Vaida Voevod, din delegația ce a prezentat la București regelui Ferdinand I și Guvernului României, Hotărârea unirii Transilvaniei cu Regatul României.

Spre deosebire de alte încercări de unire a provinciilor românești, Marea Unire de la 1918 a luat în considerare cele două direcții esențiale necesare pentru un act de o asemenea anvergură. Pe de-o parte, prin elitele intelectuale, care au asigurat corectitudinea juridică, lupta la vârfurile societății, legitimitatea Unirii și recunoașterea ei pe plan internațional. Pe de altă parte, prin poporul educat, organizat și mobilizat, care și-a adus contribuția liber și democratic la Unire, participând prin delegații lor mandatați prin credenționale, pentru a asigura trăinicia și durabilitatea Marelui act.

Cetatea de la Alba-Iulia, Catedrala Blajului și Câmpia Libertății reprezintă trinomul luminos ce amintește peste veacuri românilor de pretutindeni și indiferent de confesiune, de unde „a răsărit soarele românilor”: Marea Unire de la 1918. Cel dintâi Cardinal al neamului românesc, astăzi Fericitul cardinal Iuliu Hossu, martir pentru credință, rezuma foarte bine etapele parcursului istoric al Bisericii Române Unite de la Sfânta Unire cu Biserica Romei, până la Marea Unire de la 1918, afirmând: «Dacă nu exista unirea religioasă de la 1700, nu era nici adunarea de la Blaj din 3/15 mai 1848, unde s-a strigat: „Vrem să ne unim cu țara!” și fără aceasta nu era nici unirea din 1918» .

Tuturor acestor vrednici luptători pentru pregătirea și desăvârșirea idealului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, acum, la ceasul aniversar al Zilei Naţionale a României, să le aducem un pios omagiu rostind cu recunoștință: „Odihna să le fie în Lumină înveșmântată, iar memoria în Neamul românesc pe veci binecuvântată și cu înaltă prețuire în suflete păstrată! Amin”.

† Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla

Articole din aceeasi categorie