“Be an Innovator” 2018 – Concurs de idei inovatoare pentru studenți

Tinerii studenţi antreprenori, care au o idee inovatoare în domeniul digital, se pot înscrie în cursa pentru premiile “Be an Innovator”, în valoare totală de 14.000 de euro, acordate de firma de consultanță BearingPoint.

BearingPoint încurajează studenții să participe la concursul de idei și start-up-uri cu proiecte inovatoare care se potrivesc motto-ului „Go Digital”. Premiile acordate au o valoare totală de 14.000 de euro, iar BearingPoint va sprijini echipa câștigătoare timp de un an în realizarea proiectelor. Până în 3 aprilie, studenții de la facultățile de business și tehnologie din România, Germania, Austria, și Elveția se pot înscrie cu idei de proiecte pe site-ul www.bearingpoint.com/beaninnovator.

După primirea candidaturilor, BearingPoint România va alcătui o listă de echipe finaliste, urmând ca, în urma preselecției, cele mai bune proiecte să fie prezentate, în 4 mai, la Berlin, în fața unui juriu, câștigătorii urmând să fie desemnați și premiați într-un cadru festiv. Pentru a ajuta studenții și start-up-urile să pregătească prezentarea în fața juriului, BearingPoint oferă echipelor finaliste traininguri și coaching.

Finala va oferi echipelor şi ocazia de a face schimb de idei cu alte start-up-uri, precum și cu partenerii și consultanții BearingPoint. Concursul promovează schimbul de idei între participanți și oferă posibilitatea de a transforma aceste idei în proiecte concrete.

Informații suplimentare sunt disponibile pe pagina concursului – www.bearingpoint.com,

LinkedIn: www.linkedin.com/company/bearingpoint

„Edițiile precedente au arătat foarte clar cât de mult potențial de inovație și creativitate au studenții. Ne vom concentra pe digitalizare, o temă esențială în societatea și economia noastră. Astfel, studenții abordează direct provocările cu care se confruntă clienții noștri. Aștept cu nerăbdare să văd ce soluții vom găsi împreună”, a spus Kiumars Hamidian, lider regional și președintele juriului Be an Innovator.

BearingPoint este o firmă europeană, independentă, de consultanță în management și tehnologie, cu extindere la nivel global, care îşi desfășoară activitatea în Consulting (consultanță clasică), Solutions (soluții tehnice proprii în transformare digitală, tehnologie de raportare reglementată și Advanced Analytics) și Ventures (finanțarea și dezvoltarea start-up-urilor). Rețeaua globală de consultanță BearingPoint are peste 10.000 de specialiști și deservește clienți din peste 75 de țări.

Articole din aceeasi categorie