”Bătrâna Doamnă” și-a rupt tocurile pe „Cluj Arena”

Goga, autor a două goluri, și Florescu au marcat golurile Universității Cluj în victoria cu scor de forfait obținută duminică, în fața „Bătrânei Doamne” UTA Arad, în ultimul meci al etapei a 34-a, disputat pe „Cluj Arena”. Universitatea își consolidează poziția a treia și locul de baraj, dar încă poate spera chiar și la o promovare directă, după ce liderul Academica Clinceni a obținut doar o remiză cu Politehnica Timișoara, scor 2-2. Academica a evitat înfrângerea în prelungiri, grație lui Mihalcea și norocului. Ambele goluri ale bănățenilor au fost marcate de un fost jucător al Universității Cluj, Octavian Ursu. „U” a evoluat contra arădenilor în formula: Dur Bozoancă – Al. Coman, Abrudan, Cordoș – Berci, Chitoșcă, Giurgiu, Grecu – Hațiegan, Goga, Gavra. Au mai jucat: I. Ursu, Florescu și Hordouan. „U” a deschis scorul la primul șut pe poartă, dar UTA a răspuns pe măsură, însă Bozoancă a făcut pe „durul” la șuturile lui Melinte și Kanda, intervenind salvator. Dealtfel, un mare merit pentru această victorie îi revine și goal-kepper-ului gazdelor, care a rezistat în fața…farmecelor „Bătrânei Doamne”, care rămâne atractivă în ciuda vârstei. Etapa viitoare programează disputa dintre Academica Clinceni și Universitatea Cluj, care poate duce la schimbarea liderului.

 

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *