Baschet / „U” BT Cluj, făcută doner kebab

  • Campioana României a jucat cu gândul la vacanţă împotriva olandezilor de la Donar Groningen, care s-au impus în Sala Polivalentă din Cluj, mult mai clar decât o arată scorul. Până la finalul anului, Universitatea mai are programate două jocuri, ambele în Liga Naţională, cu Phoenix Galaţi şi BC Timişoara, primul pe teren propriu, iar al doilea în deplasare.

 

„U” Banca Transilvania Cluj şi-a reluat, marţi, aventura în cupele europene, ediţia 2017-2018, respectiv în faza a doua a FIBA Europe Cup, întâlnind, pe teren propriu, în Sala Polivalentă, formaţia olandeză Donar Groningen, în cadrul grupei L, din care mai fac parte belgienii de la Belfius Mont Hainaut şi ciprioţii de la Keravnos. Programat în timpul săptămânii, meciul nu a atras foarte mulţi spectatori.

„U” BT Cluj a cedat în faţa batavilor, scor 73-77, după o prestaţie dezamăgitoare din partea baschetbaliştilor antrenaţi de Mihai Silvăşan în prima parte, în care au marcat 30 de puncte şi au primit nu mai puţin de 48! Mihai Silvăşan a recunoscut la final că elevii său au plătit tribut pentru jocul modest din „sfertul” secund. Principalii marcatori ai învinşilor au fost Warson (22 de puncte şi 6 recuperări), Sakic (17 puncte, 4 recuperări şi 5 pase decisive) şi Kromah (14 puncte şi 3 pase decisive). Clujenii n-au timp să-şi dreagă rănile după acest eşec, întrucât urmează meciul cu Phoenix Galaţi, programat vineri, 22 decembrie, în Sla Polivalentă, de la 17,15. Partida contează pentru etapa a 10-a din sezonul regulat al Ligii Naţionale de baschet masculin. Celălalt meci al grupei L din FIBA Europe Cup, Keravnos – Belfius Mons, s-a disputat ieri. În următorul meci din această competiţie, „U” Banca Transilvania Cluj va juca cu Belfius Mons, în deplasare, pe 9 ianuarie 2018.

 

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie