Baschet feminin | Fetele de la ”U” merg să câștige la Târgoviște

Universitatea Cluj întâlnește mâine, 23 februarie, de la ora 17, în deplasare pe CSM Târgoviște într-un meci din cadrul etapei a 22-a a Ligii Naționale de baschet feminin. Înaintea acestei partide gazdele se află pe locul 10 în clasament cu 21 de puncte în timp ce ”U” este pe 8 cu 23 de puncte.

Antrenorul principal al lui ”U”, Ioannis Koukos, a declarat pentru u-cluj.ro:
„Ne așteaptă din nou un meci greu la Târgoviște unde vom întâlni o echipă experimentată în fața căreia trebuie să fim concentrați sută-la-sută dacă vrem să obținem un rezultat bun. Am avut probleme și în ultimele partide din cauza lotului restrâns numeric dar fetele se pregătesc intens zi de zi așa că vom merge acolo cu capul sus, cu încredere, să luptăm și sperăm într-un rezultat pozitiv.”

Meciul dintre CSM Târgoviște și Universitatea Cluj va începe mâine, 23 februarie, la ora 17 și va putea fi urmărit pe canalul de Youtube ”FRB TV”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut