Bărbat reținut pentru șantaj și violarea vieții private

Polițiștii din Cluj, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au organizat o acțiune de prindere în flagrant a unui bărbat care și-ar fi șantajat fosta prietenă cu publicarea unor fotografii nud. Acesta a fost reținut  de polițiști în timp ce primea 5.000 de euro – informează IGPR.

„La data de 27 decembrie a.c., ora 10:00, Poliția Municipiului Dej a fost sesizată în scris, de o tânără de 28 de ani, din comuna Mica, cu privire la faptul că fostul său prieten, de 36 de ani, din aceeași localitate, i-ar fi solicitat o sumă de bani, cu o zi înainte, pentru a nu publica pe o rețea de socializare fotografii indecente cu aceasta. Întrucât persoana vătămată a refuzat inițial să îi dea vreo sumă de bani celui în cauză, bărbatul ar fi publicat fotografiile nud cu aceasta, fotografii care ulterior au fost șterse. Bărbatul a contactat din nou partea vătămată, solicitându-i 5.000 de euro, amenințând că va publica alte 30 de fotografii pe rețeaua de socializare” – informează IGPR.

Potrivit sursei citate, în cursul serii de 27 decembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Dej, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au organizat și realizat prinderea în flagrant a celui în cauză, care intenționa să primească de la victimă suma de bani solicitată, într-un loc public. Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej dispunând cercetarea acestuia în sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj și violare a vieții private, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie