Averea românilor a depăşit 2.000 miliarde lei

Averea netă a populaţiei din România a depăşit anul trecut 2.000 de miliarde de lei, în apropiere de pragul maxim înregistrat în urmă cu un deceniu, în anul 2008, iar activele imobiliare au avut cea mai mare pondere în avuţia netă a românilor, de aproape 80%.

Averea netă a populaţiei s-a majorat în anul 2018, apropiindu-se de valoarea maximă înregistrată în anul 2008, după o creştere de 9,7% în ultimul trimestru al anului 2018 raportat la aceeaşi perioadă a anului precedent. Evoluţia a fost determinată într-o proporţie ridicată de creşterea activelor imobiliare coroborată, într-o măsură mai redusă, cu cea a activelor financiare, se precizează în Raportul asupra stabilităţii financiare publicat de Banca Naţională a României.

Suntem printre europenii cu cele mai multe case

Activele imobiliare ale românilor sunt în jur de 1.600 de miliarde de lei, în timp ce activele financiare nete depăşesc uşor 400 de miliarde de lei. „Cu toate că România înregistrează cea mai ridicată rată a deţinerii de imobile din Uniunea Europeană, persistă un grad crescut al inegalităţii de avuţie, cele mai bogate 10% din gospodării deţinând aproximativ 60% din avuţie. Astfel, există posibilitatea ca nivelul inegalităţii să se majoreze, în condiţiile în care de creşterea valorii activelor nefinanciare va beneficia doar o parte restrânsă a populaţiei”, se spune în raport.
BNR precizează că se remarcă în continuare preferinţa populaţiei pentru investiţiile sigure în depozite şi numerar, circa 40% din total activ în decembrie 2018. „O serie de inegalităţi persistă şi la nivelul economisirii bancare: aproximativ 78% din deponenţi deţin depozite până în 5.000 lei, în timp ce 71% din valoarea depozitelor e deţinută de doar circa 5% din deponenţi”, spun reprezentanţii BNR. Investiţiile populaţiei în titluri de stat s-au majorat semnificativ la finalul anului 2018, cu aproximativ 45 la sută, comparativ cu luna decembrie 2017, pe fondul iniţierii programului Tezaur, ce permite populaţiei subscrierea directă pentru titluri de stat cu scadenţe între unu şi cinci ani. Acestea reprezintă însă o proporţie scăzută în total activ, doar 1,4%, în decembrie 2018.

Populaţia creditează băncile

Sectorul populaţiei şi-a consolidat poziţia de creditor net faţă de sectorul bancar în primul trimestru al anului 2019. Pe fondul unui ritm de creştere mai accelerat al împrumuturilor faţă de cel al depozitelor, poziţia de creditor net în moneda naţională a scăzut în primele luni ale anului 2019. În contrast, poziţia netă în valută a continuat să se îmbunătăţească, fiind de circa 1,7 ori mai mare decât cea din aceeaşi perioadă a anului 2018, se mai arată în raport.
Pe de altă parte, datoriile românilor au avansat cu 6,6% în primul trimestru din acest an, până la 151,7 miliarde de lei creditul ipotecar fiind responsabil de creşterea îndatorării populaţiei.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *