Aventură în jurul lumii. ISRAEL, ASHDOD – JERUSALEM

Israelul, ţară situată în sud-estul Mării Mediterane, cu o suprafaţă de 22.000 km2 şi o populaţie de 7.353.985 locuitori, se învecinează la vest cu Marea Mediterană şi Egiptul, la est cu Iordania şi Siria, iar la nord cu Libanul, avînd un pinten înfipt în Golful Aqaba, Portul Eilat (Elat).

Portul Ashdod, situat la 26 km sud – sud-vest de Tel Aviv, este cel mai mare port din Israel şi aproape 60% din mărfurile ţării se tranzitează prin acest port. Aşezările omeneşti din jurul ariei Ashdod au început în vechiul Paleolitic. În secolul 12 î.Ch., filistenii au preluat Ashdodul şi în timpul domniei lor oraşul a prosperat, fiind chiar capitală. În anii 950 î.Ch. a fost distrus sub ocupaţia Faraonului Siamun. Puţin după aceea a fost cucerit de Sargon al II-lea, oraşul fiind distrus din nou, iar populaţia exilată. Primeşte o altă lovitură în anul 605 î.CH., cînd este cucerit de Nabucodonosor, iar 66 de ani mai tîrziu este reabilitat de către persani şi mai apoi recucerit de Alexandru Macedon.

Portul Ashdod deserveşte oraşele Tel Aviv, Jerusalem şi Ashquelon, fiind un mare şi foarte modern port. În dimineaţa cînd se îngîna noaptea cu ziua am ancorat în port şi l-am văzut luminat din toate părţile, imagine ce mi-a reamintit de Las Vegas. Coborînd de pe vapor, eram aşteptaţi de 24 de autocare, pregătite să ne ducă în Oraşul Sfînt, Jerusalem. Eu, făcînd parte din grupul nr. 10, am urcat în autobuzul cu acelaşi număr; ghidul nostru se chema Iail şi, observîndu-l, l-am întrebat dacă vorbeşte româneşte, el răspunzîndu-mi prompt: ‘’de ce nu? ce este rău în asta?’’ Luaţi aminte dragi conaţionali, care trăiţi pe alte meleaguri decît România! Băiat tînăr, născut în Haifa, tatăl său trăise în Bucureşti şi lucrase la unul din raioanele de partid. Fiul lui însă, vorbea foarte bine româneşte, cum, de altfel, vorbea engleza, franceza şi ebraica. Era dotat cu o goarnă, din care ne cînta foarte frumos şi peste tot ne semnaliza ca să ştim unde-l găsim. Vă mai spun că la sfîrşitul zilei de excursie a venit la mine şi şoferul autobuzului, ca să-mi spună că şi el vorbeşte româneşte, deoarece se născuse în Basarabia, la Soroca.

 Dar, să revenim la Ierusalim, Oraşul Sfînt pentru noi toţi creştinii, unde am făcut un tur de 11 ore. La început de aprilie fiind, după ce am ieşit din port, am fost impresionaţi cu toţii de verdele pe care l-am întîlnit în Israel, cu atît mai mult cu cît veneam din deşerturile Emiratelor Arabe Unite, Sultanatului Oman, Egiptului şi Iordaniei. Începînd de pe malul Mediteranei, continuînd cu dealurile şi mai apoi înălţimile Israelului, totul era îmbrăcat în verdele naturii. Grîul era împîrguit, urmînd ca în două săptămîni să înceapă recoltarea, pomii fructiferi erau în floare, iar legumele, atît cele din sere cît şi cele din afara lor, se găseau mai peste tot. Culturi întregi de cactuşi, foarte mulţi cactuşi, din care se distila tequila, ce bineînţeles că mergea la export. Am intrat în Ierusalim pe drumul Jaffa, pe lîngă Poarta Damasc, urmînd drumul Sultanului Suleiman, trecînd pe lîngă Poarta lui Irod; am ajuns pe Muntele Măslinilor după aproape două ore de mers. De aici priveam spre cetatea veche a Jerusalemului prin cele două porţi: Poarta Sf. Ştefan, numită şi Poarta Leilor, şi Poarta de Aur (Golden Gate).

De la înălţimea Muntelui Măslinilor se disting cele trei mari cartiere: Cartierul Creştin, Cartierul Armenesc, care la rîndul său este tot creştin, şi chiar ortodox şi Cartierul Evreiesc, cu religia ebraică. Peste toate domină Templul Domul de Piatră cu imensa lui cupolă aurită, alături de Stînele lui Solomon, Marea Moschee, Muzeul Islamic şi Zidul Plîngerii. Pe partea stîngă a zidului cetăţii intri prin Ha’Ophel Road, continui pe Ma’Alehashalom Road, spre Muntele Zion. Coborînd de pe Muntele Măslinilor, am ajuns în ‘’Grădina Ghetsimani’’ unde se găsesc şi astăzi şase măslini bătrîni, de nu-i pot îmbrăţişa nici măcar doi-trei adulţi cu braţele întinse şi care se spune că sînt chiar din vremea Mîntuitorului Iisus Hristos. Printre ei se găseşte şi măslinul sădit în 4 ianuarie 1964 de  Papa Paul al VI-lea. Puternic impresionat am fost aici de mulţimea de tineri aşezaţi pe jos pe aleile Grădinii Ghetsimani şi care se rugau, lecturau, cîntau cîntece bisericeşti, cu siguranţă studenţi ai facultăţilor de teologie din toată lumea. Imediat lîngă grădină se găseşte ‘’Basilica Ghetsimani’’ sau Biserica Tuturor Popoarelor, în altarul căreia se află stînca de pe care s-a rugat Mîntuitorul nostru înainte de a fi arestat.

Un alt minunat obiectiv vizitat este ‘’Biserica Rusă’’ cu cele şapte cupole de aur, una dintre bijuteriile Ierusalimului.

Ca ultim obiectiv vizitat de noi la poalele Muntelui Măslinilor se găseşte Mormîntul Maicii Domnului din Ierusalim, aflat în Valea lui Iosafat, peste care s-a construit biserica sub formă de cruce, şi care astăzi este semi-îngropată. Se zice că aici a fost înmormîntată, pentru scurt timp, Maica Domnului. Ca să jungi la mormîntul săpat în piatră, cobori aproape trei metri o serie de trepte din lespezi de piatră.

După vizita de pe Muntele Măslinilor şi Ghetsimani, am intrat în cetatea veche prin Poarta Sf. Ştefan, urmînd Drumul Crucii (Via Dolorosa) cu cele 14 opriri ale sale pînă sus la Golgota, unde am vizitat Mormîntul Sfînt, conform viziunii Împărătesei Elena a Bizanţului, mama Împăratului Constantin cel Mare. Aici, în Patriarhia Greco-Ortodoxă, se află Mormîntul Sfînt, dar şi locurile legate de spălarea trupului Mîntuitorului şi ungerea Lui cu ulei şi mirodenii de către mironosiţe şi piatra cu care s-a acoperit intrarea în mormînt, piatră care după trei zile a fost dată la o parte iar trupul Său nu a mai fost găsit înăuntru. După ruga noastră la Mormîntul Sfînt, am pornit pe jos, traversînd Cartierul Creştin, după care am intrat în Cartierul Armenesc, prin strada Patriarhiei Ortodoxe Armene de lîngă Poarta Jaffa. Aici se află şi casa în care a fost luată Cina cea de Taină, precum şi Muzeul Armenesc, Patriarhia Ortodoxă Coptă, Colegiul Copt Sf. Dimian şi Casa Calafas.

Şi astfel am ajuns la obiectivul ghidului, Mormîntul Regelui David. Am intrat în curte şi am vizitat antecamera şi mormîntul, muzeul, statuia şi Biserica Regelui David. Regele David a fost cel care a fortificat oraşul, iar fiul său Solomon a ridicat primul templu, acest templu fiind distrus de Nabucodonosor.  Am ieşit prin Poarta Zion, de lîngă muntele cu acelaşi nume, intrînd pe următoarea poartă, Dung, spre Centrul Davidson şi Zidul Plîngerii. În acest loc am fotografiat şi filmat un lucru foarte interesant pe care nu l-am mai întîlnit pînă acum. Noi, credincioşii de toate religiile, cînd venim la acest zid să ne rugăm, pregătim bileţele cu rugile noastre către Dumnezeu, pentru cei dragi, vii sau morţi, şi cărora dorim să le aducem ofrande. Obiceiul este ca aceste bileţele să se introducă printre crăpăturile şi îmbinările pietrelor cît mai adînc. De data aceasta însă, un copil de trei-patru ani, ţinut în braţe de tatăl lui, scotea dintre crăpături şi îmbinări bileţelele puse de credincioşi şi le arunca pe jos. Am crezut că este o joacă, neştiind de ce religie este fiul şi tatăl, întrucît toţi purtam pe cap acea tichie obligatorie. Mai încolo, însă, circa 10-12 oameni de ordine din partea organizatorilor făceau acelaşi lucru, însă nu cu mîna, ci cu unelte specializate: culegeau bileţelele şi le aruncau jos. Alţii măturau aceste bileţele şi le puneau în saci de plastic. În mai puţin de jumătate de oră cît am stat acolo, zidul era curăţat, bileţelele măturate şi sacii de plastic umpluţi. Povestindu-i ghidului nostru, mi-a replicat că este şi normal să fie aşa, pentru a face loc altor şi altor bileţele care se înghesuie zilnic în aceste crăpături. Dar înainte de a fi îngropaţi aceşti saci, se face o slujbă întru pomenire.

De aici am trecut prin Arcul Wilson, am urcat treptele în Piaţa Domului, vizitînd Muzeul Islamic, Staulele lui Solomon şi exteriorul Domului de piatră cu cupola de aur.  Am ieşit din cetate prin Poarta de Aur, am luat autocarul şi am plecat să luăm masa în afara cetăţii la marele complex Trei Măslini, continuîndu-ne drumul spre Portul Ashdod, unde pe vapor ne aştepta o placă mare cu inscripţia: ‘’Home Sweet Home’’ (Casă Dulce Casă) şi într-adevăr, după o zi de excursie istovitoare, urcam pe vapor cu sentimentul că intrăm în dulcea noastră casă.

Prof. dr. ing. Pompiliu MANEA

Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale din România

 

 

Articole din aceeasi categorie