Au evadat dintr-un centru de dezintoxicare

Aproape 200 de pacienţi de la un centru de dezintoxicare din Vietnam au evadat, a anunţat poliţia vietnameză, acesta fiind cel mai recent incident cauzat de un sistem controversat de tratare a dependenţelor în această ţară din Asia de Sud-Est, informează AFP.
Mai multe evadări au avut loc în ultimii ani, acesta din urmă survenind în provincia Tien Giang (sud), a precizat un ofiţer al poliţiei. Aproape jumătate dintre cei 200 de evadaţi au fost deja prinşi, însă “există în continuare în jur de o sută de pacienţi căutaţi de poliţie”, potrivit acestuia. O dispută cu personalul instituţiei a degenerat într-o revoltă, iar pacienţii, înarmaţi cu cuţite şi cărămizi, au spart uşa de la intrare şi au evadat, potrivit site-ului VnExpress. Imagini difuzate pe reţele sociale arată zeci de bărbaţi, majoritatea cu torsul gol, mergând pe o autostradă nu departe de centrul de tratament. Localnicii au cerut ajutorul poliţiei pentru găsirea evadaţilor. Unele persoane dependente trebuie, în virtutea legii din această ţară, să stea până la doi ani într-un centru de tratament pentru dependenţi, alţii sunt internaţi de membri ai familiilor lor, iar unii se internează aici de bunăvoie.
Mai mult de 650 de persoane sunt internate în centrul din Tien Giang, însă numărul de persoane care au ajuns aici din proprie iniţiativă nu este cunoscut.
Peste 220.000 de persoane sunt înregistrate în instituţii similare în Vietnam, potrivit statisticilor guvernamentale publicate anul trecut, majoritatea dependente de metamfetamină sau heroină.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *