Atenţionare Fitch: Deficitul bugetar al României poate ajunge la 3,4% din PIB, în 2019

Fitch Ratings a confirmat ratingurile pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă locală ale României la „BBB minus”, perspectiva asociată pentru ambele calificative fiind stabilă, însă avertizează că deficitul bugetar s-ar putea adânci la 3,4% din PIB în 2019.

Plafonul de ţară al României a fost confirmat la „BBB plus”, iar calificativul pe termen scurt în valută şi monedă locală a fost confirmat la „F3”. „Ratingurile de tip investment grade atribuite României sunt sprijinite de nivelul moderat al datoriei publice, şi indicatorii privind PIB-ul per capita şi dezvoltare umană, care sunt mai ridicate decât ale altor state din categoria „BBB”. Acestea sunt comparate cu deficitul bugetar, deficitul de cont curent, gradul de îndatorare externă, care sunt mai ridicate decât ale altor state din categoria „BBB”, şi cu relaxarea fiscală pro-ciclică, care expun riscurile la adresa stabilităţii macroeconomice”, susţine Fitch.
Bugetul guvernului pe 2019 prevede reducerea deficitului general guvernamental la 2,8% din PIB, de la 3% din PIB în 2018 (faţă de un nivel mediu de 1,9% din PIB la alte state din categoria „BBB”). Totuşi, proiectata creştere a veniturilor (15,7%) pare extrem de optimistă, deoarece Fitch crede că se bazează pe estimări macroeconomice nerealiste privind consumul, inclusiv o creştere de peste 3% a ratei angajării în sectorul privat (faţă de un avans de 1,7% în 2018). Consiliul Fiscal a identificat de asemenea costuri cu plata dobânzilor care ar putea duce la cheltuieli mai ridicate. În anii precedenţi, Guvernul şi-a putut îndeplini ţintele prin includerea investiţiilor de capital. Totuşi, Fitch crede că această strategie şi-a atins limitele şi se aşteaptă la adâncirea deficitului bugetar la 3,4% din PIB în acest an.
În absenţa reformelor pentru creşterea veniturilor, Fitch estimează adâncirea deficitului bugetar la 4% din PIB în 2020, ceea ce ar majora nivelul datoriei publice ca procent din PIB la 37,9%, de la 35% în 2018, deşi încă este uşor sub nivelul mediu de 38,8% proiectat pentru alte state din categoria „BBB”.

Articole din aceeasi categorie