Asumarea misiunii de dascăl

• Gânduri exprimate cu ocazia Zilelor Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu” •

În atmosferă sărbătorească, miercuri, 25 aprilie 2018, în Catedrala în construcție din Piața Cipariu s-a desfășurat prima parte a manifestărilor dedicate Zilelor Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu”, aflat la ceasul aniversar al împlinirii a 25 de ani de la momentul redeschiderii, după căderea regimului comunist, prin străduința unuia dintre dascălii generației 1948, pr. prof. Vasile Fernea, și în al 73-lea an de la fondarea instituției de către Episcopul întregitor și luminător de țară, martir pentru credință, Iuliu Hossu, vestitorul Marii Uniri.

A fost un prilej de bilanț și recunoștință adusă lui Dumnezeu, dar și de reamintire a idealurilor nobile ale înaintașilor, între care, acela ca această școală să devină „o vatră de foc sacru și un nou izvor de lumină sfântă”, cum a dorit-o Episcopul întemeietor.

Un cuvânt de suflet și întărire spirituală a adresat, după celebrarea Sfintei Liturghii, elevilor și dascălilor, Episcopul de Cluj-Gherla, Preasfinția Sa Florentin. Totodată, prof. Valentin Cuibus, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, a adresat câteva cuvinte de apreciere a activității Liceului Greco-Catolic, oferind și câteva diplome de excelență directorilor care s-au perindat la conducerea lui, între care actualul director, pr. Daniel Tintelecan.

Din programul manifestării a făcut parte o secțiune de evocare și rememorare a începuturilor instituției de învățământ. Ne oprim la prezentarea istorică a asist. dr. Lucian Turcu, de la Facultatea de Istorie a UBB, care a oferit bogate și pilduitoare gânduri cu privire la asumarea misiunii de dascăl. Au fost evocate cuvintele primului director al Liceului Român Unit, profesorul și istoricul Coriolan Suciu (1895-1967), preot, protopop onorar, istoric și profesor venit de la Blaj, exprimate în anul fondării, 1945, la prima întâlnire cu ceilalți dascăli ai școlii:

„Asupra noastră, a membrilor primului corp didactic al acestui liceu, cade sarcina, și ne revine onoarea, de a trage primele brazde în ogorul cel nou, de a semăna semințele științei, și de a sădi în sufletele primilor elevi ai acestui liceu credința mântuitoare și bunele moravuri. Suntem păstorii cărora ni s-a încredințat turma să o paștem. Păstorul cel bun trebuie să-și dea și sufletul pentru oile sale. Să urmăm exemplul Patronului școlii noastre, a Episcopului martir Inochentie Micu Klein, care n-a pregetat să-și jertfească rangul și situația materială pentru turma încredințată păstoririi sale. Spiritul lui trebuie să trezească sufletele noastre și să ne călăuzească pașii. De câte ori se va pomeni numele acestui mare Mucenic al Bisericii și al Neamului, de atâtea ori ne vom îmbărbăta în acțiunile noastre bune, pentru Neam și Biserică.

Nu va fi ușor să tragem brazdă nouă într-un teren rigid, dar cu ajutorul Domnului și bunul sfat și sprijin al bunului nostru Păstor și protector [nn. Episcopul Iuliu Hossu], sperăm să putem duce lucrul pe care-l începem azi la bun sfârșit. În misiunea înaltă ce ni s-a încredințat, noi trebuie să fim călăuziți de principiile moralei creștine. Legea noastră creștinească se bazează pe pârghia iubirii, iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele. Să aplicăm principiul iubirii întâi în relațiile dintre noi, colegii, deoarece unde sălășluiește dragostea, nu se mai poate cuibări ura, mânia, invidia, trufia, intriga și tot acel cortegiul de patimi care leagă pe om de cele pământești și îl împiedică să se înalțe spre cele cerești. Să ne iertăm unul altuia greșelile, iar soarele să nu apună nicicând peste dușmăniile noastre. Cei mai mulți dintre noi suntem și preoți, să lucrăm, deci, în conștiință preoțească și dăscălească. În munca noastră, noi vom întâmpina multe greutăți. Lipsa de material didactic, de manuale, care vor trebui compensate prin plus de activitate din partea noastră.

Se spune că preotul bun învață până la moarte. Noi, profesorii, să tot învățăm, cel puțin până la pensionare. Să ne prezentăm în fața elevilor cu lecțiile bine pregătite și să le predăm în așa fel încât, chiar dacă nu ar avea manuale, să-și poată însuși cunoștințele necesare. Când intrăm în clasă, toată grija cea lumească de la noi să o lepădăm. Să fim reculeși, ca preotul în fața altarului. Față de elevi, să ne purtăm cu dragoste părintească, arma noastră de îndreptare să fie dojana și vorba blândă și plină de iubire. Să lăsăm la o parte nu numai mijloacele contondente, ci chiar și ironiile care jignesc profund sufletele sensibile ale copiilor. Toți suntem profesori cu vechime, cu experiență și ne dăm seama că elevii sunt cei mai buni cunoscători și judecători ai profesorilor. Organele de control ne văd rar, pe când elevii ne văd și ne judecă aproape zilnic.

Să le dăm elevilor tot ceea ce cere de la noi programa analitică, în plus, să le împărtășim dragostea noastră, pentru ca în sufletele lor să se întipărească icoana senină a profesorilor de care să-și aducă întotdeauna aminte cu iubire și recunoștință. Vă urez, dragi colegi, ca munca noastră să înceapă într-un ceas cu noroc, binecuvântarea pe care am primit-o din partea Înalt Preasfinției Sale să ne călăuzească pașii. Cu Dumnezeu înainte, la munca grea ce ne așteaptă”.

Citând aceste gânduri, dr. Lucian Turcu a remarcat: „Cuvinte atât de frumoase despre misiunea de dascăl, despre rolul dascălilor în societate și în viețile copiilor, nu cred că am auzit, în altă parte. Poate, profesorul Vasile Pârvan, când inaugura, în urmă cu aproape 100 de ani, cursurile la Universitatea românească din Cluj, a mai făcut un asemenea elogiu frumos școlii și meseriei de dascăl, într-o prelegere care a rămas și ea în istorie, ca și autorul ei, «Datoria vieții noastre»”.

V.S.

Articole din aceeasi categorie