Asistenţa medicală de urgenţă – asigurată în permanență, pe perioada sărbătorilor de iarnă

Asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească şi spitalicească va fi asigurată în permanenţă, în perioada 22 decembrie 2017 – 3 ianuarie 2018, în toate unităţile sanitare publice, pentru toate specialităţile medico-chirurgicale şi stomatologice – informează Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Cluj.

În Municipiul Cluj-Napoca, pentru populaţia adultă urgenţele medico-chirurgicale se vor adresa Unităţii de Primire Urgenţe din structura Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, strada Clinicilor nr. 3-5, iar pentru copii, la Unitatea de Primire Urgenţe din structura Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, strada Moţilor nr. 68.

În teritoriul judeţului Cluj, respectiv în municipiile Turda, Câmpia Turzii, Dej, Gherla şi oraşul Huedin, serviciile de urgenţă sunt asigurate prin Compartimentele de Primiri Urgenţe şi camerele de gardă ale spitalelor. De asemeni, pentru urgenţe minore, populaţia se poate adresa la Centrele de Permanenţă, care funcţionează în zilele de sărbători legale în program permanent, 24 ore: Cluj-Napoca, str. Băiţa nr. 9 și str. Horea nr. 78; Turda, Calea Victoriei nr. 7C; Mociu, str. Principală nr. 88.

Asistenţa medicală de urgenţă stomatologică funcţionează pentru adulţi şi copii, în permanenţă, pe toată această perioadă, la Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, din str. Clinicilor nr. 3-5.

Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Cluj funcţionează în regim de permanenţă şi poate fi apelat la numărul de telefon 112.

Farmaciile clujene care asigură serviciu permanent sunt: SC Cynara Farm Impex SRL, Calea Floreşti nr. 75, Bl. V2, tel. 0264-426272; SC Farmacon Ecofarmacia SRL, Piaţa Timotei Cipariu nr. 15, bloc IIIA, ap.56, tel. 0264-592484; SC Remedium Farm SRL, B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 131, tel. 0264-412901; SC Siepcofar SRL – Dona,  Str. Horea nr. 66, ap. 25, tel. 0264-460066; SC Viafarm, Piaţa Mihai Viteazul FN, tel. 0264-434182.

Articole din aceeasi categorie