Aşa cum ţi-i creşti, aşa îi ai

Nu, nu este vorba despre copii în cazul de faţă, ci despre medicii din ţara noastră, cărora le-au crescut salariile începând cu data de 1 martie, după cum afirmă ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. Toate bune şi frumoase până acum. Distinsa doamnă speră însă ca odată cu această creştere să nu mai existe cazuri în care medicii iau bani de la pacienţi. Într-adevăr speranţa moare ultima, de data aceasta paradoxal, va muri înainte să se nască. Păi cum să nu ia bani de la pacienţi când aşa sunt învăţaţi? Cu dezamăgire şi revoltă spun, dragi pacienţi, sunteţi vinovaţi! Vinovaţi că aţi început acest obicei bolnăvicios şi contagios de a plăti pe cineva, care deja este plătit să facă ceea ce face. Da, îi deplângem şi noi, că poate nu iau salariile care le merită în comparaţie cu munca depusă, dar atunci să ne deplângem pe noi pe toţi, care nu primim ceea ce am merita.

Să ajungi să mergi într-un spital şi să nu mai fii tratat pentru că nu ai să bagi în buzunarul medicului mii de euro mi se pare mult sub limita normalului. Mare păcat că nu există date despre când s-a dat prima mită, cât a fost şi la ce sume fabuloase s-a ajuns în prezent, dar putem bănui că a început cu sume minore, o cafeluţă, o ciocolăţică. Urmează apoi momenul în care cei care aveau de unde au început să dea bani pentru a primi tratament preferenţial şi a fi ridicaţi în slăvi, uitând că nu sunt în hotelul de 5 stele cu care s-au obişnuit, ci într-un spital. Aşa au ajuns şi medicii să uite că spitalul e locul lor de muncă, pentru care primesc o sumă de bani lunar şi nu o bancă miraculoasă de unde scoţi sute şi mii de euro în fiecare zi fără să te tragă nimeni la răspundere. Cu siguranţă noi i-am învăţat şi încă alimentăm acest obicei în fiecare zi. În fiecare secundă când un bolnav păşeşte pe pragul salonului, o face cu gândul: Oare am destui bani la mine să mi se facă tratamentele de care am nevoie? Sau în cel mai rău caz, nu merge la spital din această cauză, că nu are. Să încercăm să ne gândim când dăm bani să fim trataţi, că vin alţii în urma noastră care o să întâlnească medicul care a fost plătit de noi şi ei nu vor avea nimic de dat.

Dar aşa e obişnuit românul. Dacă mie mi-e bine, ce mai contează dacă altora le e rău? O să conteze în momentul când sumele date vor depăşi chiar şi bugetul celor cu venit mare sau foarte mare, pentru că să fiţi sigură doamnă ministru al Sănătăţii, puteţi să creşteţi salariile medicilor cât vreţi, problema nu este la ei. Este la cei care dau.

Oricât încercăm să ne eschivăm, dăm mereu vina pe cei care iau, dar ar mai lua dacă nu ar avea de unde? Nu. Ar fi obligaţi să te trateze fără să fie răsplătiţi pentru asta, că o fac cu zâmbetul pe buze sau nu, cui îi pasă?

Vorba bunicii mele: „Ce fain s-o comportat asistenta după ce i-am dat 10 lei, înainte numa’ m-o repezit şi mă trăgea după ea pe scări, să ma duc mai repede”, asta în condiţiile în care bunica de abia îşi trage picioarele după ea.

10 lei nu e o sumă mare pentru un comportament frumos, pe care distinsul personal medical ar trebui să îl aibă deja, dar miile de euro pentru un tratament pe care sunt oricum nevoiţi să ţi-l aplice, deja mi se pare mult prea mult.

Iulia LUPŞA

Articole din aceeasi categorie

One Response to Aşa cum ţi-i creşti, aşa îi ai

  1. Aciu Vasile

    Incearca in Germania asta Devi Idiot Daca Oferi o Floare s-au o cicolata se uita la tine mirat de ce faci asta