Artiști în vremea pandemiei

Liviu Mocan: ”Arta pentru mine este muntele de pe care pot atinge cerul cu tâmpla”

Altar”, ”Avort”, ”Atitudini”, ”Pasăre”, ”Isus”, ”Omul și Dumnezeu”, ”Mama”, ”Martirii”, ”Piloni”, ”Semințe”, ”Piloni împușcați”, ”Decalog”, ” Cuvântul s-a făcut trup”, ”Arcul limbii române”, aceasta din urmă de văzut încă în Piața Unirii din centrul Cetății Clujului. Lucrările sale de for public cinstesc centre culturale de renume din România, Statele Unite, Norvegia, Noua Zeelandă, Grecia, Anglia, Danemarca, Egipt, Australia, Elveția (”Invitație/Decalog”, Geneva, iulie 2009, amplasată în Parc des Bastions), Germania…Personalele i-au fost găzduite de centre artistice de referință cum sunt New York, Chicago, Colorado Springs, Ludwigslust/Germania, Sopron, Reconvillier/Elveția, Budapesta, în țară de amintit fiind Cluj-Napoca, București, Sibiu, Oradea, Bistrița…

Liviu Mocan este sculptorul prea cunoscut pentru a-i mai face prezentarea. Totuși, în rândurile care urmează mă voi opri asupra câtorva date esențiale. Este absolventul Liceului de Arte Vizuale ”Romulus Ladea” din Cluj-Napoca (promoția 1975), dar și a Academiei de Arte Vizuale din Cluj-Napoca, promoția 1991. A fost timp de doi ani rezident al Universității Anderson, Mississippi, Statele Unite.

Am amintit de ”Cuvântul s-a făcut trup”, trei lucrări monumentale: ”Cuvântul s-a făcut trup sau Cartea cu care vorbești”, ”Gânditorul” și ”Arcul Unirii” (octombrie, 2019; realizată împreună cu Megatitan), asupra căruia m-am oprit la timpul respectiv.

Întâlnirea cu Liviu Mocan nu se poate uita, nu are cum să se uite. Schimbul de idei are la bază o solidă cultură generală și de specialitate, o mare iubire de oameni, o prietenie deschisă și sinceră. Acesta este Liviu Mocan, sculptorul care are grijă să surprindă cu fiecare lucrare nouă, veritabile provocări artistice.

D.Ș.: Liviu Mocan, ești în fața unei noi lucrări, ”Arcul limbii române”.

Liviu Mocan: Ziua vezi cerul prin limba română, noaptea iese lumină prin cuvinte. Este o experiență inedită a sculpturii, ”Arcul limbii române” dezvăluin o întreagă poveste digitală. Realitatea augmentată aduce o nouă dimensiune tehnologică și artistică, suprapusă peste realitatea fizică. Prin elemente digitale adăugate ca extensii ale spațiului și lucrării de artă, proiectul folosește tehnologia ca oportunitate de a lărgi orizontul artei tradiționale. Arta digitală, arta tradițională și tehnologia fuzionează creând un nou mod de a privi și experimenta lucrarea de artă sculpturală. Cuvintele decupate din ”Arcul limbii române” sunt alese cu grijă, fiind scoase în evidență printr-o poezie generatoare de emoții.

D.Ș.: Ce loc ocupă ”Arcul limbii române” în opera ta?

Liviu Mocan: De ani buni mă preocupă în sculptură transparența, imaterialitatea, perceperea unei alte realități din ”spatele” sculpturii. ”Arcul limbii române” este un fier ruginit, traforat de cuvinte românești, încât privitorul vede cerul prin limba română. Este un omagiu adus limbii române. Sunt 280 de cuvinte care ne exprimă spiritualitate, cuvinte alese cu grijă de către poetul Dumitru Cerna, câte 70 de cuvinte pentru fiecare dintre cele patru fețe ale arcului.

D.Ș.: Propun să intrăm în intimitatea atelierului. Să ne oprim asupra modului în care se dezvoltă temele, cum se materializează ele.

Liviu Mocan: Mă preocupă temele mari ale condiției umane, arta pentru mine este muntele de pe care pot atinge cerul cu tâmpla. Este modul în care învăț continuu despre Dumnezeu, despre cosmos, despre lume, despre condiția umană, despre artă. În funcție de ideea pe care doresc să o exprim aleg un material care crează prin natura lui intrinsecă, sentimentul pe care îl caut. Am o bucurie nesfârșită când lucrez. Ador materialele diverse, uneltele, tehnologia contemporană.

D.Ș.: Cum au trecut cele trei luni din starea de urgență?

Liviu Mocan: Criza planetară provocată de C19 mie unul nu mi-a afectat programul de lucru. Sunt izolat atât acasă, cât și la atelier. Am muncit cu bucurie și intensitate încât, iată, anul acesta am două expoziții personale, una la Cluj-Napoca, formată dintr-o singură lucrare de mari dimensiuni, ”Arcul limbii române”, respectiv una la Brașov, găzduită de Galeria 9, cu titlul ”Ipostaze ale jertfei de sine”, formată din 33 de lucrări.

D.Ș.: Cum vezi Liviu Mocan, următoarele luni? Cum va arăta 2021 pentru tine?

Liviu Mocan: În opinia mea, din punct de vedere fundamental,Covid 19 nu a adus nimic nou umanității, toți știm că vom muri, că molimele au bântuit istoric planeta, că războaiele distrug, că foamea și setea sunt la ele acasă…Covid 19 evidențiază doar aceste caracteristici ale planetei pe care suntem călători. Eu, cu întreaga inimă, voi căuta și în continuare să-l iubesc pe Dumnezeu, să-mi iubesc semenii, să-mi iubesc familia și nu în ultimul rând, să iubesc sculptura.

Demostene ȘOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut