Aproximativ 20.000 de locuri de muncă în decurs de un an

• Un proiect, parte a programului de guvernare al PSD, prin care se estimează înfiinţarea a 10 mii de noi afaceri în fiecare an va garanta formarea unei noi generaţii de oameni de afaceri •
Deputatul PSD, Cornel Itu, anunţă adoptarea unui proiect de lege, privind stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, proiect care, „reprezintă îndeplinirea unei promisiuni pe care PSD a făcut-o faţă de români şi oferă oricărui tânăr cu spirit antreprenorial şansa reală de a se lansa în afaceri”, subliniază parlamentarul clujean.
Potrivit acestuia, plenul Camerei Deputaţilor a votat, în cadrul şedinţei de marţi, 25 aprilie, adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, iniţiativă prin aplicarea căreia se estimează înfiinţarea a 10.000 de noi afaceri în fiecare an. „Proiectul de lege adoptat prevede o serie de facilităţi acordate celor care doresc să înfiinţeze întreprinderi mici şi mijlocii (IMM), în special tinerilor, prin Programul «Start-up Nation – Romania». Conform programului, se poate acorda ajutor de minimis în sumă maximă de 200.000  lei pe beneficiar, reprezentând 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, unui număr maxim anual de 10.000 de beneficiari. Sumele necesare implementării programului se vor asigura anual de la bugetul de stat, prin Ministerul pentru Mediul de Afaceri Comerţ şi Antreprenoriat, precum şi din fonduri externe”, explică social-democratul.
Deputatul precizează că „Start-up Nation – Romania” este parte a programului de guvernare al PSD, un proiect prin care statul susţine în mod concret, cu ajutor financiar, cetăţenii români cu spirit antreprenorial, pe cei tineri în mod special. „Acest program va crea minimum 20.000 de locuri de muncă şi va forma o nouă generaţie de oameni de afaceri, adaptaţi la cerinţele pieţei unice europene. Adoptarea acestui proiect de lege reprezintă îndeplinirea unei promisiuni pe care PSD a făcut-o faţă de români şi oferă oricărui tânăr cu spirit antreprenorial şansa reală de a se lansa în afaceri”, arată deputatul Itu, precizând că beneficiarii acestui ajutor de minimis vor trebui să facă dovada, la momentul cererii de decont, a angajării, cu contract de muncă pe durată nedeterminată şi cu normă întreagă, a minimum doi salariaţi, precum şi obligaţia menţinerii celor două locuri de muncă pentru cel puţin trei ani începând cu anul următor plăţii ajutorului de minimis.
Adriana STUPAR

Articole din aceeasi categorie