Anna Horvath demisionează din funcţia de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca

Anna Horvath şi-a anunţat demisia din funcţia de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca.

Decizia liderului UDMR Cluj-Napoca vine în contextul în care instanţa Curţii de Apel Cluj a decis să-i prelungească măsura controlului judiciar cu încă 60 de zile în dosarul în care este judecată pentru fapte de corupţie.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor a ţinut să-i mulţumească Annei Horvath pentru activitatea pe care a avut-o în cei cinci ani ani în care a deţinut funcţia de viceprimar, precizând că după ce deliberativul local va lua act de demisie, aceasta va prelua la nivelul Uniunii funcţia de preşedinte executiv pentru relaţia cu autorităţile locale. ‘’Este o funcţie care nu este ocupată de nimeni, este o funcţie vacantă şi avem un om care cunoaşte administraţia locală. Doamna Horvath cunoaşte şi are autoritatea în faţa colegilor care activează în administraţia locală şi, în acelaşi timp, înţelege problemele comunităţilor locale. Avem nevoie de un om care va fi un ajutor real în ceea ce priveşte propunerile noastre legislative în Parlamentul României pentru că va fi o perioadă în care vom încerca să amendăm legislaţia care dirijează activitatea legislaţiei adminstraţiei locale, de la folosirea limbii materne până la descentralizarea locală şi bugetară. Deci, în această calitate doamna Horvath va fi coordonatorul activităţii înacest domeniu’’, a spus Hunor.

Totodată, liderul UDMR nu a ratat ocuzia de a ataca justiţia, precizând că decizia instanţelor de a-i menţine Annei Horvath măsura controlului judiciar are ca scop discreditarea acesteia.

La rândul său, Anna Horvath a spus că va lupta în instanţă pentru a-şi recăpăta dreptul de a munci în domeniul căruia i s-a dedicat două decenii, precum şi pentru a-şi reabilita imaginea. „De când s-a institutit pentru mine interdicţia de a-mi exercita funcţia de viceprimar, controlul judiciar fiind de atunci de două ori prelungit, ultima prelungire rămânând definitivă, prin respingerea contestaţiei mele, în 6 martie anul acesta, în aceste cinci luni am fost în concediu fără plată. A însemnat, practic, că nu am avut niciun venit, această situaţie evident purtând toate restricţiile de incompatibilitate cu orice formă de ocupare. Pe de altă parte cei care mă cunosc ştiu că sunt o persoană activă, iar această interdicţie care mi se impune şi care nu are nicio limită juridică legală sau raţională în timp, mă conduce la concluzia că nu mai pot să îmi asum această stare de fapt şi în următoarea şedinţă a Consiliului local, conform procedurilor legale îmi voi înainta demisia din funcţia de viceprimar a municipiului Cluj-Napoca”, a spus Anna Horvath.

Cosmin PURIŞ

Articole din aceeasi categorie