Amenzi… de weekend

Peste 500 de sancţiuni au fost aplicate de poliţiştii clujeni conducătorilor auto, la sfârşitul săptămânii trecute, în urma unor controale în trafic. Acţiunea poliţiştilor i-a lăsat pe unii şi fără carnet de conducere sau fără certificatul de înmatriculare.

Potrivit IPJ Cluj, poliţiştii rutieri au acţionat, în perioada 10-13 martie, pe raza localităţilor urbane, precum şi pe sectoarele de drum naţional din judeţul Cluj. Acţiunea s-a axat, cu precădere, pe respectarea prevederilor legale privind viteza de deplasare a autovehiculelor şi combaterea faptelor de conducere a autovehiculelor sub influenţa alcoolului. Pentru depistarea în trafic a conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză şi pentru sancţionarea promptă a acestora, poliţiştii au folosit echipamente de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, aflate în dotare.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au aplicat 539 sancţiuni contravenţionale la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Dintre acestea, 142 au fost pentru  depăşirea vitezei legale (10 cazuri de depăşire cu mai mult de 50km/h a vitezei maxime admise), patru – pentru conducere autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice şi 393 pentru alte abateri. De asemeni, poliţiştii clujeni au reţinut 38 permise de conducere şi au retras 27 certificate de înmatriculare pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie