Amenajări pentru gestionarea gunoiului de grajd

Agenția pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) reamintește solicitanţilor din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) că depozitarea gunoiului de grajd provenit din exploataţiile agricole se poate face în sistem individual sau comunal, conform prevederilor Codului de bune practici agricole privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole. Astfel, fermele zootehnice mici şi medii pot folosi, ca sistem individual pentru depozitarea gunoiului de grajd, modelele tehnice prezentate în Ghidul depozitării gunoiului de grajd în ferme individuale, elaborat de Ministerul Apelor şi Pădurilor.

Pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” sunt acceptate şi amenajările de tip compost cu pat de paie sau întăritură de pământ, precum şi grămezile de compost cu folii de plastic, acestea încadrându-se ca platforme de gestionare a gunoiului de grajd în sistem individual. Fermierii care deţin platforme individuale pentru depozitarea gunoiului de grajd, amenajate după modele tehnice agreate, nu au obligaţia de a încheia un contract cu o platformă comunală pentru gestionarea gunoiului de grajd.

Conform legislaţiei în vigoare, platformele individuale trebuie să aibă o bază impermeabilă, să fie prevăzute cu pereţi de sprijin şi sistem de colectare pentru evitarea oricărui risc de poluare a apelor cu nitrați din surse agricole. De asemenea, amenajarea trebuie să aibă o capacitate suficientă de stocare, dimensionată în raport cu efectivele de animale din fermă, care să asigure depozitarea gunoiului de grajd pentru o perioadă mai mare cu o lună decât intervalul de interdicţie pentru aplicarea pe terenul agricol a îngrăşămintelor organice.

Actele normative specifice (Codul de bune practici agricole privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole, aprobat prin Ordinul MMGA/MAPAM nr. 1182/1270/2015 şi Ghidul depozitării gunoiului de grajd în ferme individuale, elaborat de Ministerul Apelor şi Pădurilor) se regăsesc ca anexe la Ghidul solicitantului aferent fiecărei submăsuri, pe pagina de internet a Agenţiei, disponibilă la adresa www.afir.info.

Articole din aceeasi categorie