Am intrat în Postul Naşterii Domnului

Potrivit calendarului creştin, astăzi începe postul Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este unul din cele patru mari posturi de peste an, alături de posturile Sf. Paşti, al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi al Adormirii Maicii Domnului. Potrivit Sfinţilor Părinţi, şi mă refer în mod special la Sf. Ioan Gură de Aur şi la Sf. Vasile cel Mare, originea postului se află în porunca pe care Dumnezeu le-a lăsat-o protopărinţilor noştri, Adam şi Eva, de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Poruncă pe care aceştia au încălcat-o, fapt care le-a atras izgonirea din Rai. La prima vedere, prin post se înţelege abţinerea de la consumul alimentelor de provenienţă animală, însă redus numai la aceasta, postul nu favorizează creşterea noastră duhovnicească, ci în cel mai bun caz o detoxifiere a trupului. Din punct de vedere creştin, postul are şi un scop religios-moral, căci pe lângă reţinerea de la a nu mânca anumite produse „prohibite”, omul trebuie să-şi înfrâneze nu doar apetitul pentru bucate, ci mai ales gândurile rele, patimile şi poftele, care îi întunecă sufletul. Referitor la postul Naşterii Domnului, cele mai vechi mărturii despre acesta datează din secolele IV-V. Abia la Sinodul desfăşurat la Constantinopol, în anul 1166, a fost stabilită la 40 de zile durata acestui post, respectiv între 15 noiembrie şi 25 decembrie, zi în care lumea creştină sărbătoreşte naşterea Domnului şi Mântuitorului Nostru Iisus Hristos. Postul Crăciunului este departe de a fi considerat unul la fel de sever ca şi cel al Sf. Paşti, întrucât, spre deosebire de cel de-al doilea, cuprinde numeroase dezlegări la peşte, vin şi untdelemn. Adevăratul post este acela care vizează atât aspectul trupesc, cât şi cel sufletesc şi în care omul se străduieşte să crească spiritual şi duhovnicesc.

Biserica Ortodoxă Română păstrează rânduiala şi practica postului în acord cu prevederile stabilite odinioară de Sfinţii Părinţi şi de Sfintele Sinoade. Afirmaţii de genul „biserica a rânduit posturile după bunul plac” sunt eronate, întrucât postul este, aşa cum am arătat mai sus, de origine şi instituire divină şi aşa cum ne confirmă Sfânta Scriptură, a fost practicat atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament. Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos l-a practicat, postind 40 de zile şi 40 de nopţi înainte de începerea activităţii publice (a se vedea Evanghelia de la Matei 4,2). Şi El ne vorbeşte despre importanţa postului în Evanghelia de la Matei, capitolul 6, începând cu versetul 16. Postul este o chemare a omului la pocăinţă, dar este strâns legat de rugăciune şi milostenie. Prin post căutăm să ne dezbrăcăm de haina răutăţii şi să convertim gândurile întunecate în gânduri bune, ca la finalul lui să-l primim pe Domnul Hristos „în peştera trupului nostru şi în ieslea sufletului nostru”, aşa cum a afirmat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Mai ales în perioada postului, omul să tindă spre sfinţenie şi să înmulţească binele. Căci făcând aceasta, el înmulţeşte dragostea şi se face bineplăcut înaintea lui Dumnezeu, însetat să vadă că darurile Lui sunt transmise de la om la om. Omul care tinde spre sfinţenie este cel care participă în lacrimi la suferinţele celorlalţi, uitând de sine de dragul celorlalţi, făcându-se eul celuilalt, din dragoste. Sfinţenia presupune permanenta mişcare spre oameni şi spre Dumnezeu, căci dorirea după Hristos trebuie să fie nesecată, iar întinderea după El continuă. Numai un astfel de om rămâne în butucul viţei, aducând mereu roadă, iar roadele Duhului sunt îndelunga răbdare, pacea, iubirea, înfrânarea, de care ne vorbeşte Sf. Ap. Pavel în Epistola către Galateni (5,22). Şi tot Apostolul Neamurilor ne spune că împotriva unora ca acestea nu există lege. Să căutăm, măcar în perioada postului, care tocmai a început, să ne apropiem mai mult de semenii noştri, iar această apropiere să se facă dezinteresat, din iubire, prin fapte bune, bineplăcute înaintea lui Dumnezeu, înţelegând că milostenia, ca şi condiţie a mântuirii noastre, înseamnă mult mai mult decât pomană. Străduindu-ne ca în alergarea noastră în această viaţă după Hristos, ţinta omului, să nu căutăm să ne odihnim, ca la vremea cuvenită El să se odihnească în noi şi noi în El.

Pr. Cristian Marius FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *