Ajutoare financiare pentru producătorii de lapte

Producătorii de lapte vor primi ajutoare financiare pentru reducerea livrărilor de lapte, potrivit normelor europene, în sumă totală de 1,465 milioane de lei.

Executivul a anunţat că măsura are în vedere reducerea livrărilor de lapte de vacă, sprijinirea producătorilor din acest sector afectaţi de criză, continuarea activităţii economice, precum şi asigurarea locurilor de muncă pentru angajaţi.
Guvernul arată că ajutoarele se acordă în baza cererilor de plată şi se atribuie pentru o perioadă calendaristică de trei luni – perioada de referinţă. Ajutoarele sunt asigurate din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017, ca sprijin financiar aferent Fondului European de Garantare Agricolă – FEGA. Ajutorul din partea Uniunii Europene este stabilit la 14 euro/100 kg lapte de vacă pentru cantitatea care corespunde diferenţei dintre laptele de vacă livrat în cursul perioadei de referinţă şi în cursul perioadei de reducere.
Beneficiarii eligibili sunt producătorii de lapte care au livrat lapte la prim-cumpărători în luna iulie 2016 şi care se angajează să reducă livrarea cantităţii de lapte într-o perioadă calendaristică de trei luni – perioada de reducere, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul precedent – perioada de referinţă. Reducerea pentru care solicită ajutor trebuie să fie de minim 1.500 de kilograme şi de cel mult 50% din cantitatea livrată în perioada de referinţă.
Plata ajutoarelor se face în lei, calculată la rata de schimb pentru data de 31 august 2016. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va efectua plăţile în funcţie de cererile depuse şi perioadele pentru depunerea acestora, în termen de maximum 90 de zile după încheierea perioadei de reducere în cauză.

La APIA au fost depuse 92 de cereri de reducere a producţiei de lapte, aferente unei cantităţi de 2.347.972 kilograme de lapte.
Sectorul produselor lactate se confruntă cu o perturbare a pieţei, cauzată de un dezechilibru între cerere şi ofertă la nivel mondial, la care contribuie prelungirea până la sfârşitul anului 2017 a interdicţiei impuse de Rusia asupra importului de produse agricole şi alimentare originare din Uniunea Europeană.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *