Africa, Africa, ah ce vis fierbinte

Parafrazându-l pe regretatul Ioan Gyuri Pascu, mă întorc pe Continentul Negru, măcar pe hartă şi îmi aduc aminte că atunci când am scris că africanii o duc mai bine decât românii în multe privinţe, nu puţini s-au ofticat, au blestemat, şi-au strâns jucăriile şi s-au închis în patriotismul lor. Eu mi-am încasat liniştit, cu zipper-ul la gură (fermoar pentru necunoscători), lovitura sub centură, dar n-am aruncat prosopul ca un învins, ci am adoptat tactica ariciului, iar pe struţ l-am „împuşcat”, fiindcă mă făcea de ruşine. N-am folosit lovitura de neve şi nici n-am acceptat să-mi curăţ cu…DTT ideile puricoase formulate anterior.

Aventurându-mă din lipsă de altceva pe cea mai cunoscută reţea de socializare, mi-a sărit în ochi ca o aşchie remarca unui cetăţean respectabil, amic cu un prieten comun. Un click din mouse-ul fără coadă şi îi cer prietenia. Omul are o vârstă şi experienţă de viaţă, deci nu vorbeşte în pungă. E revoltat la adresa celor care ne conduc spre prăpastie. Reacţia firească a românului sătul de matrapazlâcurile clasei politice ca de mere pădureţe. Cu tot respectul, n-am să divulg identitatea domnului în cauză, deşi nu cred că s-ar ofusca.

Derulând cu scroll-ul „rozătorului” din plastic, ajung la următoarea ştire: în Kenya tocmai a fost inaugurată, cu 18 luni înainte de termen, o linie de cale ferată de 472 kilometri, între capitala Nairobi şi Mombasa. Proiectul a înghiţit 3,2 miliarde de dolari şi n-a făcut indigestie. Mi-a atras în mod suplimentar atenţia şi remarca că distanţa respectivă poate fi parcursă în mai puţin de cinci ore, semn că trenul e ca-n Star Trek. Or la noi ăştia mai dezvoltaţi multilateral, aceeaşi distanţă are nevoie să fie acoperită, cu acelaşi mijloc de transport, în speţă trenul, în aproape zece ore! În acest caz, vreau să-i întreb pe simpatrioţi unde am greşit mortal când am afirmat, cu doza de glumă aferentă, că pe Continentul Negru viaţa e mai roză decât în România? Repet, nu acordaţi cartonaşul roşu ironiei şi nu o trimiteţi la vestiare înainte de terminarea timpului regulamentar. În curând, în Maroc, ţară din nordul Africii, va fi dată în funcţiune o linie de tren de mare viteză, pe o distanţă de 200 de kilometri. N-am să mă întreb nici măcar retoric dacă la noi există măcar o astfel de iniţiativă? Pentru că răspunsul îl ştiu deja. Şi dacă prin absurd există atunci n-am speranţe că va fi prea curând pusă în practică.

Deocamdată, trebuie să ne mulţumim, fie că vrem, fie că nu, cu trenurile noastre ce ating viteza melcului turbat şi la pachet cu condiţiile ce nu pot fi catalogate nici măcar decente. Cu toate astea, ne consolăm, din patriotism, că în România e bine aşa cum e, chiar dacă ne minţim. Uneori cu neruşinare.

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie