E iarnă, dar edilii gherleni planifică amenajări de noi parcuri

Afară este frig, lumea nu prea se înghesuie în zonele verzi, mai bine stă la căldură. Aşa procedează în aceste zile şi edilii municipiului Gherla, însă ei pregătesc deja investiţiile planificate pe acest an. Printre ele se găsesc şi înfiinţarea de noi parcuri, cu toate că oraşul dispune de una din cele mai frumoase zone verzi din regiune, parcul mare conceput în anul 1864 în stil englezesc şi supranumit „Micul Schönbrunn”. Gospodarii municipiului doresc şi mai mult, incluzând printre proiectele anul 2024 construirea parcului de agrement 1 Mai de pe dealul Brădet ce înconjoară oraşul. Acolo a figurat cândva o pădure frumoasă, cu alei şi dotări de agrement, printre care s-a aflat şi o scenă în aer liber. Toate astea în zilele noastre sunt amintiri, la sfârşitul anilor 90 fiind închis cabana Brădet şi terasa din jurul ei. Între timp hoţii au dat drumul la tăierile ilegale de arbori, dispărând şi băncile de pe marginea aleilor. Văzând această situaţie dezastruoasă, administraţia locală vrea să pună la punct acest loc pitoresc, denumit de gherleni „Epreskert”, unde şi în anii trecuţi s-au desfăşurat serbări câmpeneşti. Primăria Municipiului Gherla a prevăzut în bugetul local 150 000 mii lei pentru realizarea P.U.Z şi 170.000 mii lei pentru S.F. Bani suficienţi pentru reamenajarea parcului de agrement 1 Mai, unde se preconizează şi amenajarea de locuri de joacă pentru copii, dar cel mai important este redarea frumuseţii acestei zone verzi din imediata apropiere a centrului. Nu vor lipsi terenurile de sport şi pistele de biciclete.

Tot în perioada următoare cei care conduc destinele urbei de pe Someş doresc reabilitarea şi modernizarea parcului mare, unde toamna trecută a fost amenajată o pistă de biciclete pe marginea Canalului Someş, obiectiv ce va fi extins în acest an. Vor fi modernizate aleile şi va fi refăcută vegetaţia uscată. Ne referim aici mai ales la arborii seculari, care la o adiere de vânt cad pe alee. În ultima perioadă pe raza parcului a fost modernizat iluminatul public, dar este nevoie şi de remenajarea frumosului lac de agrement din mijlocul parcului, unde în anii 60-70 iarna a funcţionat patinoar natural. În prezent gherlenii se deplasează la Dej pentru practicarea patinajului. Curios, acum 50 de ani veneau dejenii la Gherla să folosească gheaţa naturală din parc pentru practicarea sportului preferat.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut