Aeroportul Internaţional Cluj – vicecampion naţional la numărul de pasageri

Transportul aerian de pasageri înregistrat pe aeroporturile din România a crescut cu 6,6% în primul trimestru al anului, până la 4,644 milioane de persoane, faţă de 4,356 milioane consemnate în aceeaşi perioadă a anului 2018, iar Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” Cluj se situează pe aldoilea loc în ţară din punct de vedere al numărului de pasageri.

În primele trei luni din acest an, atât transportul comercial internaţional de pasageri, cât şi transportul de mărfuri (inclusiv poştă) al aeroporturilor deţine ponderea cea mai însemnată în total, astfel: transportul de pasageri – de 87,1% la pasageri îmbarcaţi şi 86,1% la pasageri debarcaţi; transportul de mărfuri (inclusiv poştă) – de 98,3%, atât la mărfuri încărcate, cât şi la mărfuri descărcate.
Datele Institutului Naţional de Statistică relevă faptul că ponderile cele mai mari în ceea ce priveşte transportul de pasageri şi mărfuri s-au înregistrat pe aeroporturile Henri Coandă – Bucureşti, Avram Iancu – Cluj-Napoca şi Traian Vuia – Timişoara. Topul este condus de Aeroportul Henri Coandă – Bucureşti, cu 1,539 milioane de pasageri îmbarcaţi şi 1,446 milioane de pasageri debarcaţi, respectiv 4.371 tone mărfuri încărcate şi 4.920 tone mărfuri descărcate,urmat de Aeroportul “Avram Iancu”- Cluj-Napoca, cu 294.300 de pasageri îmbarcaţi şi 268.700 pasageri debarcaţi, respectiv 344 tone mărfuri încărcate şi 490 tone mărfuri descărcate, şi Aeroportul “Traian Vuia” – Timişoara, cu 172.700 pasageri îmbarcaţi şi 162.300 pasageri debarcaţi, respectiv 435 tone mărfuri încărcate şi 829 tone mărfuri descărcate.

De asemenea, cele mai însemnate ponderi în transportul intern au fost înregistrate tot de aeroporturile din Bucureşti, Timişoara şi Cluj-Napoca. Astfel, Aeroportul “Henri Coandă” – Bucureşti a realizat 49,4% în numărul total de pasageri îmbarcaţi, 10,4% în total tone mărfuri încărcate şi 46,4% în numărul total de zboruri, Aeroportul “Traian Vuia” – Timişoara a avut 17,6% în numărul total de pasageri îmbarcaţi, 56,3% în total tone mărfuri încărcate şi 14% în numărul total de zboruri, iar Aeroportul “Avram Iancu” Cluj-Napoca a avut 14,9% în numărul total de pasageri îmbarcaţi, 33,3% în total tone mărfuri încărcate şi 14,3% în numărul total de zboruri.

Londra – destinaţia favorită

În transportul internaţional de pasageri, primele zece aeroporturi de origine (de unde provin pasagerii debarcaţi în România), stabilite după numărul pasagerilor în curse regulate, sunt: Londra – Luton (202.573 de pasageri), Milano-Bergamo (99.570 pasageri), Munchen (84.707 pasageri), Tel Aviv (76.630 pasageri), Viena (73.209 pasageri), Roma – Ciampino (65.464 pasageri), Madrid – Barajas (63.450 pasageri), Istanbul – Ataturk (60.655 pasageri), Bologna (50.151 pasageri) şi Paris – Charles de Gaulle (48.093 pasageri).
În ceea ce priveşte îmbarcările, cei mai mulţi pasageri în curse regulate s-au îmbarcat pentru: Londra-Luton (223.692), Milano-Bergamo (110.716), Munchen (93.419), Tel Aviv (80.017), Viena (77.439), Roma – Ciampino (70.058), Madrid – Barajas (66.938), Istanbul – Ataturk (57.945), Bologna (54.595) şi Amsterdam – Schipol (53.270).

Principalele ţări (după aeroportul de origine) de unde au sosit pasagerii curselor aeriene regulate debarcaţi în România au fost: Italia – cu 369.636 de pasageri, Regatul Unit al Marii Britanii (335.724), Germania (275.106), Spania (157.073), Franţa (120.271), Israel (80.112), Austria (73.209), Belgia (70.012), Turcia (69.179) şi Olanda (64.797).
După ţara de destinaţie, cei mai mulţi pasageri în curse regulate s-au îmbarcat pentru: Italia (409.898), Regatul Unit al Marii Britanii (371.550), Germania (308.845), Spania (169.653), Franţa (126.015), Israel (83.456), Austria (77.439), Belgia (77.221), Olanda (75.322) şi Turcia (65.905).

Articole din aceeasi categorie