Adevărată lecţie de istorie şi arhitectură

Gherlenii sunt interesaţi de trecutul istoric al oraşului lor, ne-am convins de acest lucru şi joi, după amiaza, când în sala francofonă a Muzeului de Istorie a Municipiului Gherla, în organizarea Rotary Club din localitate, a avut loc un reuşit dialog despre arhitectură, stil şi istorie cu invitatul Virgil Pop, profesor universitar la Cluj-Napoca, aflat pentru a doua oară în ultimii 4 ani în urbe. Manifestarea intitulată „Armenopolis – patrimoniu construit” a suscitat un interes major, toate scaunele fiind ocupate, mulţi oaspeţi asistând în picioare la întâlnirea cu specialistul clujean. Cei prezenţi au fost salutaţi de preşedintele în exerciţiu al Clubului Rotary Gherla, Vasile Petean, după care moderatorul dialogului, directorul Muzeului de Istorie a Municipiului Gherla, dr. Mihai Meşter, l-a prezentat pe scurt pe Prof.univ. dr.Virgil Pop. Evenimentul a fost onorat şi de această dată de primarul municipiului Gherla, Ioan Neselean, de şeful Serviciului Urbanism al Primăriei, Vasile Morar, şi de consilierii locali. Oaspetele întâlnirii, Virgil Pop, a susţinut o adevărată lecţie de istorie şi arhitectură, prezentând prin ochiul specialistului şi al omului avizat valorile arhitectonice ale vechiului Armenopolis, un oraş baroc renumit atât prin sistematizare, cât şi prin construcţiile de mare importanţă istorică. Toate informaţiile au fost completate cu imagini şi schiţe. A fost subliniată, mai ales, valoarea construcţiilor, originalitatea edificiilor din zona centrală a urbei, în frunte cu impozanta Catedrală Armenească. Totodată, a fost amintită armonia dintre vechi şi nou, invitatul făcând chiar o trecere în revistă a clădirilor ce trebuie demolate sau restaurate, probleme edilitare ce nu trebuie neglijate. Arhitectul clujean a rememorat câteva din amintirile tinereţii, când pur şi simplu s-a îndrăgostit de oraşul baroc Gherla. De fapt, Gherla este singurul oraş din zona noastră construit de armeni, după un plan prestabilit, din epoca barocă. Trebuie să fim mândri că locuim într-o astfel de aşezare cu un trecut istoric valoros – au mărturisit in corpore participanţii la acest eveniment. De asemenea, au fost prezentate câteva din proiectele de sistematizare a oraşului realizate de studenţii Facultăţii de Arhitectură Cluj-Napoca. A urmat un dialog fructuos între dl Virgil Pop şi cei prezenţi în sală, fiind semnalate mai multe aspecte privind modificarea arhitecturii şi sistematizarea, îndeosebi în Piaţa Libertăţii. Mulţi dintre vorbitori au regretat demolarea fostei cazărmi, unde s-a ridicat ulterior Fabrica de confecţii metalice „Someşul” de pe strada Hăşdăţii, iar acum trei ani s-a amenajat magazinul „Kaufland”. Numai acum au aflat gherlenii că frumoasa clădire nu a fost trecută pe lista monumentelor istorice. Păcat, Gherla a mai „scăpat” de un edificiu istoric! A intervenit şi primarul municipiului Gherla, dl Ioan Neselean, care a urgentat unele aprobări referitoare la construcţiile în derulare. Rezolvarea unor cereri se prelungeşte foarte mult, în această privinţă este nevoie de mai multă operativitate din partea organelor abilitate.

Evenimentul de la Muzeul de Istorie a fost cea de a 99-a acţiune culturală organizată de Rotary Club Gherla. Zilele viitoare urmează întâlnirea cu numărul 100, dedicată marelui şi cunoscutului scriitor, dramaturg şi jurnalist clujean Cornel Udrea, cel mai apreciat autor de proză umoristică din ţara noastră. O nouă ocazie de a savura umorul de excepţie al scriitorului şi omului de radio din Cluj-Napoca, de altfel o prezenţă obişnuită în viaţa artistică şi literară a Gherlii.

SZEKELY Csaba

Articole din aceeasi categorie