Acţiuni umanitare în preajma sărbătorilor pascale

An de an, cu ocazia diferitelor sărbători creştine, în zona municipiilor Dej şi Gherla creşte numărul acţiunilor filantropice. Nu este altfel nici în această perioadă, când cultele religioase sau diferite fundaţii şi instituţii iniţiază astfel de activităţi cu scop umanitar.

Primele semnale le avem chiar de la Radio FIR, din municipiul Dej, organizatorul Campaniei umanitare „Încalţă şi tu, un copil, de Paşte”. Cu această ocazie se colectează încălţăminte cu numerele 30-40, care apoi vor fi donate unor copii nevoiaşi. O iniţiativă binevenită, având în vedere numeroasele familii sărace din împrejurimile Dejului.

Acelaşi lucru îl fac în această perioadă şi creştinii aparţinând Protopopiatului Ortodox Gherla (preot protopop Paul Iulian Isip), care la sfârşitul anului trecut, de Crăciun, au ajutat nu mai puţin de 150 de familii. Un gest frumos, ce va fi repetat şi în perioada următoare. Cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşte, bisericile ortodoxe din mediul rural sar în sprijinul creştinilor cu posibilităţi materiale limitate.

Recent, şi bisericile romano-catolice (prin filiera Fundaţiei „Caritas) din jurul municipiului Gherla au organizat o colectă cu scop umanitar, la care s-a adăugat şi Biserica Armenească din centrul municipiului Gherla. Sunt acţiuni filantropice de mare folos pentru copiii şi adulţii proveniţi din familii sărace.

Zilele trecute am fost informaţi că elevii şi părinţii copiilor de la Şcoala Gimnazială nr.1 Gherla (director prof. Liliana Pop) au ajutat un elev bolnav, sprijinind fiecare cum a putut tratamentul medical scump efectuat de colegul lor. Exemple de urmat şi de alţii, mai ales în aceste zile premergătoare sărbătorilor de Paşte.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie