Academia de Muzică ‘Gheorghe Dima’. Festivalul internaţional de chitară ‘TRANSILVANIA’ la 15 ani!

15 – 17 august * sala Studio

“Dacă am înlocui armele cu chitarele, lumea ar fi un concert” obişnuia să spună Thomas Ian Nichols (muzician, compozitor, actor, producător), cuvinte înţelepte să recunoaştem, greu însă de pus în practică la modul general vorbind, foarte greu. Şi totuşi… Chiar şi în perioade agitate “muzica purifică sufletele de praful vieţii cotidiene” (Berthold Auerbach; scriitor german), modelând caractere şi spirite.

Festivalul internaţional de chitară ‘Transilvania’ a ajuns la cea de a 15 – a ediţie. Este festivalul la una dintre cele mai frumoase vârste, a vârstei care-ţi dă drept să visezi, să speri, să cauţi să mergi mai departe, cu toate obstacolele întâmpinate. Există în conf dr Constantin Andrei şi în profesorul Ştefan Trifan o încăpăţânare constructivă însă, de a merge mai departe, de a ne oferi cu fiecare an, nestemate din ceea ce putem numi pe drept cuvânt, magia sunetului de chitară. Un sunet de o sonoritate aparte, sensibil, delicat, de care te apropii cu grijă, pe care-l asculţi cu evlavie.

15 ediţii înseamnă un parcurs serios în timp, o întoarcere la prima ediţie, la cele care au urmat, la emulaţia creată prin concursuri, recitaluri, cursuri master class, spre bucuria tuturor celor care au onorat festivalul în ediţiile precedente.

2017 este ediţia laureaţilor, ediţia dedicată unui număr de tineri chitarişti care au cunoscut la Cluj-Napoca, bucuria maeştrilor, a premiilor, a publicului cunoscător. 2017 nu este ediţia concursului cum s-ar crede la prima vedere. Este o ediţie aniversară, 15 ani de continuitate, responsabilitate creatoare, 15 ani de artă la superlativ.

Cele trei zile de festival propun aşadar reîntâlniri din cele mai plăcute : Fellegi David (n. 1995, Pecs; student al Academiei Liszt din Budapesta, clasa prof Csaki Andras), trio – ul de chitară Venti Chiavi (format în 2014; componenţa este Ritter Zsofia, Kormos Balazs şi Toth Almos; premiul II la Zagreb şi Cluj-Napoca, premiul I la Szeged), Eduard Leaţă (masterand al Academiei de Muzică ‘Dima’, clasa prof dr Constantin Andrei; premiul I la Thessaloniki, Veria, Novi Sad, Rust, Sarajevo, Cluj-Napoca, Belgrad, Sinaia, Viena,…; premii II la ‘Stefano Strata’ Italia, la Viena, Split,…; este câştigător a peste 150 de premii naţionale şi internaţionale; recitaluri şi concerte pe scene din Austria, Germania, Franţa, Serbia, Italia, Spania), Vlad Soare (a început studiul chitarei la 7 ani, sub îndrumarea profesorului Ştefan Trifan; la vârsta de 13 ani a fost selecţionat în grupa de excelenţă a festivalului internaţional de la Velbert, Germania; în numai zece ani a obţinut peste 50 de premii I, premii speciale ale juriului sau premii de excelenţă), Orosz David Gergo (Tg Mureş absolvent al Academiei de Muzică ‘Dima’, clasa profesorilor Constantin Andrei şi Beke Istvan; este prezent ca solist în formaţii camerale în cadrul unor evenimente culturale desfăşurate în ţară sau peste hotare), duo – ul Tudor Gliga – Orosz David Gergo (cei doi au fost invitaţi să concerteze în deschiderea virtuozilor Al Di Meola, respectiv Tommy Ammanuel), Sergiu Hudrea (debut pe scenele de concert încă de la vârsta de 8 ani !; în 2011 a obţinut premiul III în cadrul concursului internaţional Guitar Foundation of America; este student al Ecole Superieure Musique et Danse Nord de France din Lille).

După cum se poate vedea, sunt nume cunoscute şi foarte cunoscute, de largă respiraţie internaţională toate. Un motiv în plus de a spera ca sala Studio a Academiei de Muzică Dima’ să fie plină în toate cele trei seri.

Primele două zile…

• Academia de Muzică ‘Dima’, sala Studio, 19. 00 •

Festivalul debutează marţi, 15 august, când sunt programate primele trei recitaluri, trei ocazii de a asculta Bach, Dyens, Frank Martin, Purcell, Albeniz, Duplessy, Manuel de Falla, Bartok, Farkas Ferenc, Amir John Haddad. Sunt piese ce aparţin mai multor epoci creatoare, de la clasici la moderni şi contemporani.

Fellegi David (n. 1995, Pecs) are onoarea de a deschide cea de a 15 – a ediţie. David a început studiul chitarei la vârsta de 8 ani, cu profesoara Sara Erika; a obţinut premiul I la ediţia din 2016 a concursului internaţional de chitară de la Cluj-Napoca; prezenţe în recitaluri pe scene din Cluj-Napoca, Rust (Austria), Budapesta, Tg Mureş, Sf. Gheorghe,…; va putea fi ascultat interpretând JC Bach, Georg Philipp Teleman, Frank Martin şi Roland Dyens (‘Omagiu lui Villa Lobos’)

Al doilea recital al primei zile este oferit de Giran Peter (n. 1994); a început studiul chitarei tot la 8 ani; prima prezenţă într-un festival a avut loc la numai trei ani de la începutul studiului, în 2005, când a şi obţinut premiul I la categoria lui de vârstă; anul acesta a obţinut premiul 1 la Guitar Art Festival de la Belgrad, respectiv premiul 3 la cea de a 14 – a ediţie a Festivalului – concurs Enrico Mercatali de la Gorizia (din cursul lunii mai); programul de concert propune lucrări de Henry Purcell (‘A New Ground’, ‘Hornpipe’, ‘Jigg’), Isaac Albeniz (‘Malaguena’), Miklos Rozsa (‘Sonata pentru chitară’), Mathias Duplessy (‘Cavalcade’), Amir John Haddad (‘Bulerias’).

Seara de marţi se va încheia cu recitalul trio – ului Venti Chiavi, în componenţa Ritter Zsofia, Kormos Balazs, Toth Amos, trio fondat în 2014, când cei trei erau studenţi ai Universităţii din Pecs, clasa muzică de cameră; Au obţinut premiul 2 la Zagreb, premiul 1 la Szeged, premiul 2 în 2016 la festivalul – concurs ‘Transilvania’ de la Cluj; programul lor cuprinde piese de Manuel de Falla (‘Danza del terror’ şi ‘Danza Ritual del Fuego’), Weiner Leo (‘Rokatanc’), Farkas Ferenc (‘Sonatina pentru chitară’), Bartok Bela (‘Allegro Barbaro’).

Miercuri, 16 august, ne reîntâlnim cu alţi trei laureaţi ai concursului organizat de Asociaţia de Chitară Transilvania. Este vorba despre Vlad Soare, Sergiu Hudrea şi Orosz David.

Vlad Soare (n. 1999) a început studiul chitarei la 7 ani, cu profesorul Ştefan Trifan; este elev al Colegiului de muzică ‘Sigismund Toduţă’ din Cluj-Napoca; multi laureat naţional şi internaţional, Vlad Soare propune lucrări de David Kellner (‘Phantasia’), Johann Kaspar Mertz (1806 – 18056; ‘Elegie’), Agustin Barrios Mangore (1885 – 1944; ‘Choro da saudache’), Mathias Duplessy (‘Oulan Bator’).

Sergiu Hudrea şi-a făcut debutul la un festival de chitară, la vârsta de 8 ani, sub îndrumarea prof. Ştefan Trifan; din 2016 studiază la Pole Superiour d’ enseignements artistique din Lille, profesor fiind un alt cunoscut al nostru, Judicael Perroy; a pregătit piese de Dionisio Aguado (1784-1849; ‘Rondo’), Hans Werner Henze (1926 – 2012, ‘Drei tentos’), Domenico Scarlatti (1865 – 1757; ‘Sonată’) şi Francesco Tarrega (1852 – 1909; ‘Variaciones sobre El carnaval de Venecia’).

Cea de a doua seară va fi încheiată de Orosz David (Tg Mureş), chitarist ce a început chitara sub îndrumarea profesorului Andrei Turcu; este absolvent al Academiei de Muzică ‘Dima’, clasa profesori Constantin Andrei şi Beke Istvan; recitalul său este axat pe lucrări de John Dowland (1563 – 1626; ‘Sir John Smith his Almain’, ‘Tarleton’s Resurrection’), Mauro Giuliani (1781 – 1829; ‘Variations on a theme by Händel’), Adrian Andrei (‘Summer Breeze’), Ene Ovidiu Atanasiu (‘Preludiu’), Pavlovits David (‘Silver’), Miguel L’ lobet (1878 – 1938; ‘Variations on a theme of Sor’).

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *