A început procedura de achiziție a unui imobil care să găzduiască viitorul Spital pediatric monobloc

Consiliul Județean Cluj a aprobat demararea procedurii de achiziție publică a unui imobil care să  găzduiască viitorul Spital Pediatric Monobloc, sursele de finanțare fiind asigurate integral din bugetul propriu.

Decizia inițierii acestui demers a fost luată de plenul forului administrativ județean în baza Raportului întocmit în acest sens de o comisie formată din experți din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Cluj.

„Edificarea acestui Spital Pediatric Monobloc reprezintă o prioritate absolută, motiv pentru care am și demarat această procedură. Suntem pregătiți pentru ambele variante, atât pentru cumpărarea unei clădiri deja existente și care să corespundă cerințelor unui spital de copii, cât și pentru cumpărarea unui teren pe care să construim de la zero un spital ultramodern. Indiferent de soluția la care se va ajunge, odată finalizat, acest spital monobloc va genera beneficii enorme pentru întreg județul și nu numai”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj susţin că se impune urgent darea în folosință a unui Spital Pediatric Monobloc deoarece în momentul de față, Spitalul de Copii își desfășoară activitatea în nu mai puțin de 14 clădiri aflate în 9 locații diferite, clădirile în cauză fiind vechi, într-o stare precară, o bună parte dintre ele chiar revendicate, ceea ce face imposibilă repararea capitală și modernizarea lor de către Consiliul Județean. Nu în ultimul rând, din cauza acestor inconveniente, există riscul ca, în viitor, instituțiile abilitate să nu mai poată prelungi avizele de funcționare acordate Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii. „Prin edificarea unui Spital Pediatric Monobloc se vor obține numeroase avantaje constând în reducerea cheltuielilor, respectiv plata de utilități pentru o singură clădire, existența unui singur laborator, a unui singur bloc alimentar, farmacii, ambulatoriu de specialitate, etc., un control și o supraveghere sporită a secțiilor, o colaborare mai ușoară între secții cu o funcționalitate net superioară, realizarea de blocuri operatorii cu săli de operații de dimensiuni și utilități corespunzătoare, înființarea unității de transfuzie sangvină conform legislației în vigoare și comasarea celor două puncte de transfuzii existente în spital, etc’’, arată reprezentanţii Cosniliului Judeţean Cluj.

C.P.

Articole din aceeasi categorie